Băncile au transmis în august de peste şapte ori mai puţine interogări la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) de la Banca Naţională a României (BNR) pentru a afla date despre potenţiali clienţi, dar solicitările pentru clienţii existenţi au crescut de zece ori, potrivit datelor publicate de banca centrală. Astfel, instituţiile de credit au efectuat, în august, 122.148 de interogări la CRB pentru a cere informaţii despre potenţiali clienţi, de 7,4 ori mai puţine solicitări decît în urmă cu un an, cînd au fost operate 909.790 cereri. În aceeaşi lună, băncile au cerut date despre 79.740 dintre proprii clienţi debitori, de 10 ori mai multe solicitări decît în urmă cu un an. CRB reprezintă o structură specializată în colectarea, stocarea şi centralizarea informaţiilor privind expunerea fiecărei persoane declarante, instituţie de credit sau instituţie financiară nebancară înscrisă în Registrul Special din România faţă de acei debitori care au beneficiat de credite şi/sau angajamente al căror nivel cumulat depăşeşte suma limită de raportare. Datele de la Centrala Riscurilor Bancare se referă la expunerea faţă de un singur debitor, egală sau mai mare de 20.000 de lei, şi reprezintă 90% din valoarea creditelor acordate şi a angajamentelor asumate de către sistemul bancar. În cazul persoanelor fizice, băncile pot solicita date despre clienţii proprii sau potenţiali şi de la Biroul de Credit. Restanţele la credite au stagnat în august la 6,07 milliarde lei, pe fondul unei reduceri a soldului creditelor şi angajamentelor acordate de bănci, de la 252,62 miliarde lei în iulie, la 251,31 miliarde lei, respectiv o scădere cu 1,3 miliarde lei, din care 1,1 miliarde lei doar în contul firmelor cu capital privat. Ponderea sumelor restante în total credite şi angajamente a urcat nesemnificativ, de la 2,68% în iulie, la 2,69%. Cea mai mare creştere, de peste 300 de milioane lei, se regăseşte la restanţele de peste 90 de zile, care continuă să deţină majoritatea, cu un sold de 3,45 miliarde lei.