Băncile vor prelua câteva mii de case

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băncile vor prelua câteva mii de case

Economie 19 Octombrie 2010 / 00:00 617 accesări

Câteva sute de proprietăţi, în mare parte rezidenţiale, au ajuns în posesia instituţiilor finanţatoare după eşecul procesului de vânzare directă în perioada executării silite, iar în viitor, numărul locuinţelor preluate de bănci va urca la câteva mii, potrivit Coldwell Banker Affiliates of Romania. „Estimăm că băncile vor prelua câteva mii de case şi de apartamente, după ce au intrat deja în posesia câtorva sute. Procesul de vânzare va fi însă unul dificil în lipsa unei strategii adecvate, care trebuie să includă o promovare amplă”, a declarat Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker Affiliates of România. Până să ajungă în proprietatea instituţiei financiare finanţatoare, un activ imobiliar neperformant trebuie să treacă prin procesul de executare silită şi licitaţie juridică, etapă care durează minimum câteva luni. Vânzarea activului în cadrul acestei etape este adesea foarte dificilă din cauza promovării insuficiente sau a imposibilităţii vizionării proprietăţii, în contextul în care proprietarii se opun cel mai adesea procesului de vânzare prin executare, potrivit companiei de consultanţă şi brokeraj imobiliar. După eşuarea găsirii unui cumpărător în cadrul mai multor licitaţii succesive, activul imobiliar intră în posesia instituţiei finanţatoare, care va încerca, la rândul ei, să obţină venituri din vânzarea sau din închirierea sa. Strategia pe care băncile ar trebui să o adopte ar trebui să includă, pe lângă politica de preţ, existenţa unei mase critice de proprietăţi scoase la vânzare, o promovare amplă, un număr de proprietăţi direct proporţional cu cererea din zona respectivă şi un pachet de finanţare potrivit, mai arată compania. Coldwell Banker Affiliates of Romania oferă servicii de consultanţă, brokeraj şi management al proprietăţilor imobiliare. Firma este parte a companiei Coldwell Banker, fondată în Statele Unite ale Americii, deţinută de Realogy Corporation, unul dintre cei mai mari francizori din domeniul imobiliar la nivel mondial.



12