Bancpost îşi instruieşte angajaţii să recupereze credite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bancpost îşi instruieşte angajaţii să recupereze credite

Economie 16 Octombrie 2009 / 00:00 434 accesări

Bancpost a început, în iunie, în colaborare cu firma Achieveglobal, un program de instruire a unei părţi a angajaţilor pentru recuperarea creditelor, această activitate devenind tot mai importantă în contextul crizei economice, a declarat şeful de training din bancă, Mihaela Mîndrişteanu. „Pînă acum, orientarea era spre a vinde, acum trebuie să ne orientăm spre colectare, recuperarea creditelor. Dar trebuie să ne preocupe şi să ne menţinem clienţii. Vrem să ne convingem clienţii să înceapă să plătească”, a afirmat Mîndrişteanu. În această activitate sînt implicaţi 300 de angajaţi din toate unităţile Bancpost. „Toate băncile merg pe creşterea provizioanelor, iar pentru asta trebuie să-şi recupereze banii. Acest program este aplicat angajaţilor care pînă acum dădeau credite. Noi lucrăm la partea soft, nu sîntem recuperatori”, a mai spus Mîndrişteanu. Bancpost este membră a Eurobank EFG Group, cu active totale de 84,5 miliarde euro, peste 23.000 de angajaţi şi mai mult de 1.600 sucursale şi puncte de vînzare. La 30 iunie 2009, grupul deţinea în România active în valoare de 6,167 miliarde de euro, în scădere cu 2,47% faţă de finele anului trecut, dar cu peste 15% mai mari decît după primul semestru din 2008.

Taguri articol


12