Magistraţii Judecătoriei Constanţa au emis, ieri, mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 19 zile pe numele a patru adolescenţi din oraşul Constanţa, care au săvîrşit două tîlhării în tot atîtea zile. Oamenii legii spun că Samet M, de 17 ani, Beihan Sali, de 18 ani, Genghiz I. şi Nazlî M., ambii de 16 ani, au comis prima infracţiune pe data de 14 mai, atunci cînd au atacat în plină stradă o femeie în vîrstă de 50 de ani, căreia i-au smuls din mînă poşeta. Cei patru au dispărut pînă la sosirea poliţiştilor, iar două zile mai tîrziu au acţionat din nou, pe o stradă din zona Casei de Cultură din Constanţa. De data aceasta, victima lor a fost un tînăr de 26 de ani, căruia i-au smuls de la gît, sub ameninţarea cuţitului, un lanţ din aur. Lucrătorii Secţiei 3 Poliţie continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracţională a bandei. Cei patru suspecţi sînt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de tîlhărie.