O banderolă lungă de doi kilometri care îl contestă pe preşedintele iranian a fost desfăşurată, duminică, în centrul oraşului Stockholm, unde s-a desfăşurat reuniunea informală a liderul diplomaţiei europene. Banderola verde, acoperită de mii de semnături strînse în iulie sub sloganul “Ahmadinejad nu este preşedintele nostru”, a fost desfăşurată aproape jumătate de oră de-a lungul unei străzi foarte frecventate din Stockholm, de aproximativ 400 de persoane. Aceasta a fost deja expusă la Paris, la sfîrşitul lunii iulie, potrivit lui Ashi Hoseini, unul dintre participanţii la manifestaţia organizată pentru a protesta pe lîngă UE faţă de realegerea contestată a preşedintelui iranian.
Miniştrii europeni ai Afacerilor Externe s-au reunit de vineri la Stockholm pentru o reuniune informală care s-a încheiat sîmbătă şi care s-a concetrat pe situaţia din Orientul Mijlociu. Suedia găzduieşte o importantă comunitate iraniană, estimată la 80.000 de persoane, dintre care aproximativ 57.000 s-au născut în Iran, majoritatea exilate după înfiinţarea Republicii Islamice.