Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Iuliu Winkler, le-a cerut reprezentanţilor celor două consorţii cîştigătoare ale licitaţiei pentru instalarea, punerea în funcţiune şi mentenanţa Reţelelor Electronice ale Comunităţilor Locale (RECL) ca, odată la două săptămîni, să fie informat cu privire la stadiul implementării infrastructurii IT&C în comunităţile beneficiare ale proiectului Economia Bazată pe Cunoaştere. Ieri s-a stabilit că recepţia lucrărilor se va face eşalonat, în momentul finalizării instalării şi punerii în funcţiune a fiecărei Reţele Electronice a Comunităţii Locale în parte. Cu acest prilej, reprezentanţii celor două consorţii l-au asigurat pe ministru că, pînă la mijlocul lunii decembrie, toate cele 246 de comunităţi beneficiare ale proiectului Economia Bazată pe Cunoaştere vor fi conectate la Internet Broadband. Prin proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere, iniţiativă a Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, se instalează în aprox. 20% din mediul rural şi mic urban Reţele Electronice Locale. Acestea se realizează prin conectarea la Internet Broadband a sediului primăriei, şcolii gimnaziale, bibliotecii publice şi Punctului de Acces Public la Informaţie (PAPI). De proiect beneficiază peste 1.800.000 de cetăţeni din mediul rural şi mic urban. În judeţul Constanţa, beneficiare ale acestui proiect sînt oraşele Băneasa şi Hîrşova. Proiectul este implementat pe baza unei finanţări totale de 69,4 milioane de dolari, din care Banca Mondială asigură 60 de milioane dolari, iar Guvernul României, 9,4 milioane.