SOLUŢII PROVIZORII Guvernul a decis alocarea a 600 milioane de euro pentru finanţarea proiectelor cu bani europeni până când plăţile de la Comisia Europeană vor fi reluate odată cu terminarea verificărilor privind legalitatea procedurilor de achiziţie publică derulate de către autorităţile locale. „Am alocat 600.000.000 euro sub forma unui împrumut de trezorerie pentru asigurarea finanţării programelor şi proiectelor europene. Aşa cum ştiţi, am decis să stopăm temporar trimiterea de plăţi către UE până la verificarea licitaţiilor aflate în derulare şi, pentru ca proiectele europene să meargă mai departe, am asigurat resursele financiare pentru desfăşurarea proiectelor, în paralel derulându-se controalele de specialitate la autorităţile de management\", a declarat premierul Emil Boc la finele şedinţei de Guvern de ieri. Boc a precizat că suspendarea de către Guvern, în iunie, a trimiterii cererilor de rambursare la CE a fost o măsură necesară pentru a împiedica pierderea de către România a unor sume importante de bani din cauza neregulilor în licitaţii. \"Facem acest lucru pentru a preveni aplicarea de corecţii de către UE pentru că, dacă UE ne-ar aplica corecţii, s-ar pierde bani europeni. Dacă noi facem acest lucru, banii rămân în România, dar se alocă pentru alte proiecte\", a spus şeful Executivului.
PRIMARII, VINOVAŢII DE SERVICIU Prim-ministrul a precizat că nu se pune problema unor ministere mai vinovate decât altele pentru această situaţie, situaţia fiind generată de autorităţile locale care organizează licitaţiile. Cu alte cuvinte, vinovaţi pentru incompetenţa Guvernului sunt tot primarii. „Legalitatea procedurilor de achiziţii publice reprezintă o problemă. Indiferent de minister, am fost sesizaţi de către CE cu posibile probleme. Necazul este că Guvernul este limitat, nu are posibilităţi directe, ci doar să aplice corecţii. Fac un apel către toate autorităţile locale din România care derulează licitaţii să nu se joace cu focul, cu bani europeni, altfel România pierde bani europeni dacă fac licitaţii pe sprânceană şi acordă preferenţial contracte“, a conchis Boc. Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a precizat că cele 600 de milioane de euro se acordă până la sfârşitul lunii decembrie.