Elevii care nu au primit în lunile martie şi aprilie bursa „Bani de liceu” vor primi banii pe cele două luni retroactiv, a declarat, ieri, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. 155.000 de elevi de liceu vor beneficia de burse lunare în valoare de 180 de lei în anul şcolar 2008-2009, dacă venitul pe membru de familie este mai mic de 200 de lei, a anunţat ieri, ministrul. Menţionăm că Guvernul a adoptat, ieri, o Hotărîre privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului bursei care se acordă prin programul “Bani de liceu”. Potrivit ministrului Educaţiei, bursa se acordă la începutul anului şcolar pentru elevii care au promovat anul şcolar anterior. Peste 22.500 de elevi au rămas, din martie, fără bursele sociale “Bani de liceu”, prin reducerea plafonului de venit brut pe membru de familie de la 200 la 150 de lei, atît cît era în în urmă cu patru ani, cînd a fost introdus acest ajutor social. Plafonul de 200 de lei a fost introdus prin Legea bugetului pe anul 2008, însă Guvernul a omis să introducă această prevedere şi în Legea bugetului pe anul în curs. “Cum legea bugetului este anuală, prevederile acesteia nu mai sînt în vigoare odată cu reînnoirea ei. În Legea din acest an nu a fost menţionat deloc plafonul de 200 de lei, ceea ce înseamnă că se aplică plafonul de la ultima lege în vigoare, respectiv cea din 2004”, explica, în luna aprilie, secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Adriana Pană.