Un nou serviciu în beneficiul românilor a fost lansat de Poşta Română în parteneriat cu PrioriPay. Potrivit unui comunicat al operatorului poştal, românii din străinătate au posibilitatea de a trimite bani în ţară, direct la uşa destinatarului. Începând cu luna septembrie, Poşta Română şi PrioriPay pun la dispoziţia clienţilor din afara României o platformă rapidă care să elimine drumul la ghişeu şi alte cheltuieli suplimentare. Prin noul sistem, expeditorul îşi va deschide, gratuit, un cont în cadrul platformei PrioriPay, pe care îl va alimenta printr-un card bancar cu suma necesară transferului. Pasul 2 este accesarea secţiunii dedicate serviciului “Bani Direct Acasă”, unde clientul va completa datele destinatarului. Poşta Română va prelua datele transferului şi va înmâna banii prin intermediul poştaşului. Transferul de bani se poate realiza de oriunde din lume, din faţa calculatorului sau de pe telefonul mobil conectat la internet, prin accesarea website-ului www.prioripay.com. Comisionul perceput pentru acest serviciu se achită, integral, de către expeditor şi se compune din tarifele PrioriPay şi cele ale Poştei Române, aferente serviciului E-mandat. De exemplu, la transferul sumei de 1.000 de lei, expeditorul va achita un comision de 20 de lei - conform planului tarifar aferent serviciului E-mandat al Poştei Române - şi 0,5 euro, comision Prioripay. Pentru a primi banii, destinatarul nu este obligat să deschidă un cont pe website-ul www.prioripay.com.