Oricine ştie că mersul pe jos face piciorul frumos. Însă nu toată lumea preferă mersul ori alergatul. Alţii preferă să stea într-o şa şi să dea la pedale. Orice mişcare e bună, până la urmă. Aşa spun medicii, care recomandă cel puţin jumătate de oră de mişcare în fiecare zi. De-am putea să respectăm asemenea indicaţii, am trăi într-o lume mai bună. Dar pentru că nu orice constănţean îşi poate permite cumpărarea unei biciclete ori nu are unde s-o depoziteze, Primăria Constanţa şi-a dat mână cu Primăria Balcic, din Bulgaria, şi au decis să le dea o mână de ajutor locuitorilor celor două oraşe. Au scris un proiect prin care, cu bani europeni, să fie achiziţionate biciclete. 780 de roţi au fost folosite la asamblarea a 390 de biciclete care vor ajunge să fie folosite de constăţenii dornici de mişcare. Alte 100 de biciclete vor fi date spre folosire locuitorilor din Balcic. Ele vor fi montate pe rastele în 24 de staţii în Constanţa şi alte şase în Balcic şi vor putea fi folosite de utilizatori în baza buletinului şi a unei cartele pe care o vor primi, cu posibilitatea de a depozita bicicletele în altă staţie decât cea din care le-au preluat. Proiectul are o valoare de 1,5 milioane de euro şi va fi funcţional din luna mai a anului viitor. „Noi considerăm că aceasta este o variantă de agrement şi o variantă sănătoasă de deplasare în oraş. În următorul exerciţiu financiar intenţionăm să construim şi piste de biciclete şi vom realiza o coroborare a celor două proiecte. Pentru început vom avea piste de biciclete în municipiul Constanţa - pe promenada din Mamaia şi în parcul Tăbăcărie, unde vom demara proiectul „Diversificarea activităţilor de agrement în zona parc Tăbăcărie“, pe care încercăm să-l depunem pentru finanţare până la sfârşitul anului, când sperăm să semnăm şi contractul de finanţare. Fondurile pentru asigurarea cofinanţării vor fi asigurate din rezervele realizate la celelalte proiecte derulate până acum“, a declarat managerul proiectului, Ani Merlă.