Bani europeni pentru promovarea produselor agricole

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Programele vor fi selectate de CE până pe 15 noiembrie

Bani europeni pentru promovarea produselor agricole

Social 28 Aprilie 2014 / 00:00 504 accesări

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va analiza propunerile de programe depuse de organizaţiile profesionale şi interprofesionale reprezentative interesate de promovarea produselor agroalimentare pe piaţa UE şi în ţări terţe, iar până pe 15 iunie 2014, acestea vor fi transmise CE pentru evaluare şi selecţie în vederea cofinanţării. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul MADR (www.madr.ro), organizaţiile profesionale şi interprofesionale interesate trebuiau să transmită ministerului propunerile de programe până la 15 aprilie 2014. Comisia va anunţa lista cu programele reţinute pentru finanţare până cel târziu la 15 noiembrie 2014. Pentru aceste programe, contribuţia UE nu va depăşi 50% din costurile eligibile ale programelor, iar organizaţiile din domeniul agroalimentar care propun programe vor participa la finanţarea acestora cu minimum 20% din cheltuielile eligibile. În cazul programelor cu o durată de doi sau trei ani, contribuţia pe fiecare an de punere în aplicare nu poate depăşi plafonul respectiv, iar pentru acţiunile de promovare a fructelor şi legumelor destinate copiilor în instituţiile şcolare din ţările UE, contribuţia financiară a UE este de 60% din costurile eligibile ale programelor de informare şi promovare. Potrivit ghidului de accesare a sprijinului financiar acordat pentru promovarea produselor agricole pe piaţa internă şi în ţări terţe, bugetul naţional susţine diferenţa de 30% din valoarea programelor, iar MADR are prevăzută pentru acest an o sumă de 500.000 de euro. Sectoarele şi produsele eligibile la cofinanţare din bugetul naţional pe piaţa UE sunt fructele şi legumele proaspete sau procesate, care au un buget de 120.000 de euro, respectiv de 140.000 de euro, vinurile cu denumire de origine protejată sau indicaţie geografică protejată - cu 120.000 de euro şi produsele lactate, cu un buget similar - 120.000 de euro. Programele de promovare se realizează pe o perioadă de cel puţin un an şi de cel mult trei ani de la data intrării în vigoare a contractului încheiat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi organizaţia al cărei program a fost selectat de UE. Programul se împarte în etape de 12 luni. Conform regulamentului european, pentru piaţa internă a UE se va acorda prioritate programelor de promovare care pun în evidenţă avantajele produselor comunitare, în special în ceea ce priveşte calitatea, valoarea nutriţională, precum şi siguranţa şi reprezentativitatea producţiei agricole şi alimentare europene.



12