Sute de elevi şi studenţi romi sunt susţinuţi, printr-un program european, să se pregătească şi să urmeze cursuri de medicină şi farmacie în facultăţi, colegii medicale sau şcoli postliceale de profil, în cei doi ani de implemetare a proiectului fiind vizaţi 500 de beneficiari. Programul de Dezvoltare Personală are capacitatea să susţină 500 de studenţi şi elevi romi în anii academici 2011 - 2012 şi 2012 - 2013, fiind principala componentă de intervenţie directă din cadrul proiectului \"O generaţie de specialişti romi în domeniul medical\". Pentru anul şcolar şi universitar 2012 - 2013, peste 350 de tineri romi, studenţi şi elevi, vor putea beneficia de două secţiuni de pregătire, în funcţie de etapa educaţională în care se află. În anul academic 2012 - 2013 vor fi disponibile 160 de locuri pentru tinerii romi interesaţi să îşi continue studiile în domeniul medical, 30 de mentori, medici cu diferite specializări, angajaţi în cadrul proiectului, urmând să-i îndrume pe tinerii romi în procesul de studiu, oferindu-le consultări gratuite pe teme academice de interes medical. Tinerii selectaţi vor participa la tabăra naţională de advocacy şi vor putea primi burse de până la 15.500 de lei pe an, care să-i încurajeze să obţină rezultate academice excelente. Pentru componenta tutorat şi burse, în anul şcolar 2012-2013 vor fi disponibile 200 de locuri pentru tinerii romi interesaţi să susţină în 2013 examenul de admitere în instituţii de învăţământ cu profil medical. Elevii vor fi pregătiţţi de profesori de specialitate, vor participa la tabere de motivare şi vor putea primi burse lunare de pâna la 800 de lei. Tinerii romi se pot înscrie online până pe 30 octombrie accesând website-ul oficial al proiectului, www.profesionistiromi.ro, secţiunea Burse romi.
Din această toamnă, ActiveWatch lansează şi Programul de calificare/recalificare a tinerilor romi în domeniul medical, prin care vor fi pregătiţi profesional în diverse specializări ale domeniului sănătăţii, igienei şi serviciilor sociale. În total, vor fi organizate cursuri de calificare şi recalificare pentru 125 de tineri romi.