Primăria comunei Cumpăna va continua în 2011 proiectele cu fonduri europene demarate anul trecut sau în urmă cu doi ani. ”Pentru anul în curs aproape jumătate din bugetul local se va duce pe investiţii în proiectele pe care le avem în derulare. Cea mai mare parte a banilor provine de la Uniunea ...
SC RAJA SA Constanţa, în calitate de autoritate contractantă, a organizat, vineri, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa, şedinţa de deschidere a ofertelor depuse în cadrul procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractelor de proiectare şi execuţie a lucrării „Reabilitare reţele ...
În timp ce, în ţară, cei care conduc destinele se jură că sunt echidistanţi şi “curaţi ca lacrima”, mai marii europeni arată că lucrurile stau cu totul altfel, arătându-i cu degetul pe cei de la PDL. Mai exact, potrivit presei centrale, un document oficial al Comisiei Europene arată că ...
Anul 2011 aduce veşti bune pentru elevii din localităţile Dulceşti şi Moşneni. În 2011, primarul comunei 23 August, Mugur Mitrana, şi-a propus să extindă şi să reabiliteze unităţile de învăţământ din cele două localităţi. Edilul şef spune că, la mijlocul lunii decembrie, a semnat contractul ...
Efectele modificărilor la Legea venitului minim garantat aprobate în vara anului trecut se simt abia în prezent, după refacerea anchetelor sociale la dosarele depuse de persoanele care nu înregistrează niciun venit şi care, conform legii, trebuie să beneficieze de sprijinul financiar al statului. La Grădina ...
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, susţine că instituţia pe care o conduce ar putea fi definită \"ca o sugativă de bani europeni\" pentru construcţia coridoarelor de transport pan-europene IV şi IX. \"În acest an avem în derulare cel mai ambiţios program de modernizare a infrastructurii de transport din ...
Costurile lucrărilor de infrastructură vor avea plafoane standard, iar creşterile ulterioare de preţuri nu vor mai putea depăşi 10% din valoarea stabilită iniţial. Firmele care vor contesta inutil rezultatele licitaţiilor vor fi depunctate la competiţiile următoare, prevede un proiect de act normativ ...
PREMIERĂ. În 2008, când tinerii din Constanţa solicitau locuinţe, primarul Radu Mazăre a lansat un proiect unic la nivel naţional: programul de locuinţe ieftine pentru tineri. Proiectul a fost concretizat prin ridicarea celor 1.044 de locuinţe ieftine din cartierul Baba Novac, proiect în care au fost ...
Absorbţia de bani europeni merge prea greu în România, iar acest aspect va duce la pierderea de fonduri comunitare, a declarat, vineri, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş. El a adăugat că autorităţilor române li s-a sugerat de către cele europene o eficientizare a ...
Mare parte dintre unităţile administrativ-teritoriale ale României şi-au făcut deja planuri pentru modul în care vor cheltui banii comunităţii în acest an. Dacă nu sunt portocalii, primăriile au bugetele mult mai mici decât anul trecut, fiecare administraţie locală trebuind să strângă cureaua şi ...
Primăria Lipniţa are ca prioritate în acest an un singur proiect pentru modernizarea comunei. „Pentru 2011 am programat o singură investiţie: asfaltarea a doi kilometri de drum în comună. Avem nevoie de acest proiect pentru a se putea circula mai bine pe străzile din comună. Am alocat 1,1 milioane de ...
Începând de ieri, administraţia locală năvodăreană poate da drumul proiectelor pe care şi le-a propus pentru acest an, după ce în şedinţa de Consiliu LocaL (CL) a fost aprobat bugetul local de venituri şi cheltuieli. „Bugetul din acest an este categoric mai mic decât cel de anul trecut, însă ...
În ultima şedinţă de Consiliu Local din Cumpăna, aleşii locali s-au pus de acord în privinţa aderării localităţii la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă - Canal Constanţa. Scopul acestei acţiuni este ca reţelele de alimentare cu apă şi canalizare din localităţile membre ale ADI Apă-Canal ...
România suferă din cauza faptului că nu are o agricultură organizată şi eficientă, situaţia de pe piaţa internaţională alimentară influenţând direct piaţa internă din cauza importurilor masive. Iar la această oră se poate vorbi despre o criză internaţională a cerealelor, cum ar fi porumbul, care ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) derulează, în această perioadă, un proiect care cuprinde extinderea şi reabilitarea Complexului Terapeutic Centru Albatros. Proiectul este finanţat din fonduri europene şi se derulează prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 3: ...
O clădire ce a fost cândva reprezentativă pentru localitatea Mihail Kogălniceanu - Casa armatei - riscă să rămână doar o ruină din care, periodic, hoţii de fier vechi vin să mai dărâme câte un perete pentru a extrage mult doritul metal sau să recupereze cărămizile şi materialele de construcţii. Şi ...