Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, că o parte dintre parlamentarii partidului său ar putea să nu voteze proiectul legii bugetului de stat pe 2011, dacă banii nu vor fi alocaţi corespunzător pentru întreaga ţară. Preda a criticat alocarea fondurilor de la guvern către administraţiile ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a încheiat, ieri, parteneriate cu patru primării din judeţul Constanţa în vederea cofinanţării unor proiecte. În urmă cu o săptămână, în cadrul şedinţei CJC a fost aprobată o hotărâre privind repartizarea pentru proiectele de dezvoltare comunitară a unor sume ...
Eşecul administrării acestei ţări are să se resimtă cel mai mult în mediul rural, unde satele s-au întors în timp, cu cel puţin 100 de ani în urmă. Refuzul autorităţilor de la Bucureşti de a finanţa proiectele administraţiilor locale cu bani europeni, sub diverse motive, i-a făcut pe primari să ...
După ce a cheltuit aprox. 5 milioane de euro, din fonduri europene, pentru modernizarea Portului Turistic Mangalia prin amenajarea de pontoane, mai nou, Primăria Mangalia se pregăteşte să aloce alte 8 milioane de lei, pentru refacerea falezei şi a cheului din Portul Turistic Mangalia. „Întreaga faleză ...
Primăria comunei Independenţa îşi face calcule pentru a vedea dacă mai poate rezista până la sfârşitul anului. „Cheltuielile pe care le avem ne golesc de tot vistieria. Sper să ne ferească Dumnezeu de alte probleme, ploi, inundaţii sau înzăpeziri, că nu avem de unde să luăm bani pentru a le ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) şi Primăria oraşului Techirghiol au semnat, la sfâşitul lunii august, ordinul de începere a execuţiei lucrărilor în cadrul proiectului “Reabilitarea şi modernizarea de drumuri în staţiunea Techirghiol”. Proiectul a fost conceput de conducerea CJC încă din ...
BUHAIEV A TĂIAT CU BARDA. O vorbă din popor spune că „unde nu-i cap, vai de picioare”. Proverbul se pare că se potriveşte perfect Inspectoratului Şcolar Judeţean, care a luat hotărârea, prin decizia nr. 1.601, de a desfiinţa, juridic, Şcoala Specială nr. 2 Constanţa, personalul fiind preluat ...
Luna de miere a trecut, iar sindicatele din Agricultură dau semne că vor reîncepe protestele, după perioada de graţie pe care i-au acordat-o noului ministru de profil, Valeriu Tabără. Liderul Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România, Viorel Matei, şi-a arătat deja, la finalul ...
Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a declarat, ieri, că de la 1 octombrie va fi lansat un program de împăduriri care va fi finanţat din PNDR şi derulat prin Ministerul Agriculturii, în valoare totală de 150 de milioane de euro. Borbely a spus că, în acest an, ministerul pe care îl gestionează alocă de ...
În prezenţa a peste 250 de invitaţi din toată ţara, WineRo a lansat, ieri, în comuna Aliman, vinul Alira. În regiunea de lângă străvechea cetate dacică Sacidava, dintr-o podgorie întinsă pe 80 de hectare, în urma unui proiect lansat în 2006, a luat naştere ceea ce se doreşte a fi continuarea poveştii ...
Proiectele întocmite pe fonduri europene rămân ultima speranţă pentru modernizarea administraţiilor locale. Primăriile sunt nevoite să strângă documentele necesare, să obţină avize şi să întocmească proiecte pe bani europeni pe bandă rulantă pentru a putea continua investiţiile în localităţi ...
Locuitorii din comuna constănţeană Cuza Vodă vor avea, începând din această iarnă, canalizare, apă curentă în toată comuna şi toate drumurile pietruite, unele dintre ele chiar asfaltate. Cel puţin aşa ar trebui, conform proiectului care a început să fie implementat de administraţia locală şi care ...
Lipsa locurilor de muncă şi gradul crescut de sărăcie din localităţile şi din mediul rural constănţean au determinat Asociaţia Inter Concordia, în parteneriat cu Asociaţia Europa pentru Dezvoltare Umană, să organizeze, ieri, o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor publice locale din judeţul ...
Sute de oameni s-au adunat, la sfârşitul săptămânii trecute, să îl comemoreze pe Avram Iancu, la Ţebea, în judeţul Hunedoara. Pentru a-şi salva imaginea dezolantă, pentru a mai cosmetiza durerea, sărăcia, falimentul şi degringolada din ţară, politicienii guvernării portocalii s-au înghesuit la ...
Potrivit fostului senator liberal Mircea Mereuţă, executivul a făcut modificări privind subvenţionarea producătorilor din zonele defavorizate, aceştia urmând a deveni persoane fizice autorizate (PFA) pentru a putea primi bani europeni. \"Consider că actuala politică faţă de agricultura românească duce la ...
Rata sărăciei în rândul copiilor români s-a triplat în ultimii 20 de ani, iar perioada de creştere economică nu se regăseşte şi în condiţiile de viaţă ale minorilor, peste 60% dintre ei trăind sub pragul sărăciei relative, potrivit datelor prezentate, ieri, de organizaţia World Vision România ...