• BANCNOTĂ CONTRAFĂCUTĂ • Numărul bancnotelor false descoperite în Constanţa în ultima lună a crescut alarmant. Oamenii legii spun că fenomenul este normal în condiţiile în care efectele crizei economice se resimt tot mai puternic în ţara noastră. „Asta se întâmplă de obicei în perioade de acest fel. În momentul în care nivelul de trai scade, iar lipsa banilor îi afectează tot mai mult pe oameni, creşte şi infracţionalitatea. Oamenii se pot păzi doar fiind prevăzători şi atenţi”, a declarat cms. şef Aurelian Pavel, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO). Cel mai recent caz de acest fel a fost înregistrat miercuri dimineaţă, atunci când angajaţii restaurantului „McDonald’s”, din incinta Tomis Mall, au apelat linia unică 112 şi au anunţat că au descoperit, în încasările de pe 12 ianuarie, o bancnotă de 100 de lei falsă. Poliţiştii Secţiei 3 au ridicat hârtia, pentru expertizare, cazul fiind preluat de ofiţerii BCCO Constanţa. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru identificarea şi prinderea persoanelor care au „fabricat” cei 100 de lei. Anchetatorii au anunţat că au deja un cerc de suspecţi.
• CAZURI SIMILARE • Oamenii legii nu exclud posibilitatea ca aceleaşi persoane să fi plasat şi cele două bancnote false de 100 de lei găsite în urmă cu o săptămână în oraşul Constanţa. Amintim că, joia trecută, lucrătorii Secţiei 2 Poliţie au fost alertaţi de angajaţi ai „Bingo Metropolis”, care au descoperit o hârtie de 100 de lei falsă printre bancnotele încasate în acea zi. În scurt timp, oamenii legii au ajuns în zona unde aceştia vând bilete şi au ridicat banii suspectaţi a fi contrafăcuţi. Întrebat de poliţişti cum a ajuns în posesia bancnotei, Dumitru Mavrodin, de 63 de ani, a declarat că i-a primit de la un client. În cursul aceleiaşi zile, angajata unui magazin de difuzare a presei situat în faţa Policlinicii CFR, din Constanţa, a chemat poliţia după ce a primit de la un client o altă bancnotă de 100 de lei falsă. Cele două cazuri au fost preluate de ofiţerii BCCO Constanţa. O a treia bancnotă falsă a apărut pe piaţă vinerea trecută. Angajata unui magazin alimentar din zona Brotăcei a primit de la un client o bancnotă de 500 de lei care părea a fi falsificată. Dorina Timiţă, casieră la supermarket, a fost rugată de un bătrân să-i schimbe banii dar, pînă să sune la poliţie, clientul care plasase banii falşi a dispărut luând cu el şi bancnota de 500 de lei.