Bani în conturile agricultorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fermierii au beneficiat de plăţi de 3,63 miliarde lei

Bani în conturile agricultorilor

Social 26 Februarie 2014 / 00:00 605 accesări

De la începutul anului şi până în prezent, valoarea plăţilor autorizate şi efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în conturile beneficiarilor s-a ridicat la 3,63 miliarde lei, respectiv 814,05 milioane de euro, a anunţat APIA. Potrivit Agenţiei, cea mai mare parte a banilor, 2,57 miliarde de lei, s-a dus către plăţile pe suprafaţă (SAPS 2013), prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), acordate unui număr de 1.021.615 fermieri din totalul cererilor depuse în Campania 2013, de 1.048.402 fermieri. Tot prin FEGA - Schema de Plată Separată pentru Zahăr au fost plătiţi 25,9 milioane lei, bani care au ajuns la 1.072 de fermieri, în timp ce în cazul FEGA - Art. 68 - Schema de sprijin în sectorul orezului din zonele defavorizate s-au autorizat şi plătit 13,3 milioane lei pentru 16 fermieri. De asemenea, până în prezent, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) plus cofinanţare din buget naţional pentru măsurile de dezvoltare rurală din Axa II (M211, 212 şi 214) s-au achitat 73,4 milioane lei (16,5 milioane euro), menţionează APIA. Pe de altă parte, din bugetul naţional - Plăţi Naţionale Directe Complementare în teren arabil (PNDC1) şi Plăţi Naţionale Directe Complementare pentru sfecla de zahăr (PNDC6), APIA a plătit către 806.000 de fermieri suma de 569,4 milioane de lei (127,6 milioane de euro). Potrivit reprezentanţilor APIA, alte sume s-au dus către măsurile de piaţă, precum: măsura de restructurare/reconversie în sectorul viti-vinicol, ajutorul comunitar pentru furnizarea laptelui în instituţiile şcolare, ajutorul comunitar pentru furnizarea fructelor în instituţiile şcolare şi măsura pentru sprijin financiar acordat pentru grupuri de producători (16,3 milioane lei), programele de promovare produse agricole, inclusiv vinurile şi restituirile la export (2,80 milioane lei) şi programul de furnizare de produse alimentare către persoanele defavorizate din România (PEAD) 2013 (8,09 milioane lei). Plata naţională directă complementară în sectorul zootehnic, pentru speciile ovine/caprine, s-a cifrat la 345 milioane lei (76,6 milioane euro) şi a fost acordată pentru 58.000 de beneficiari, iar ajutorul de stat în agricultură pentru plata primelor de asigurare a ajuns la 3,7 milioane lei (822.000 euro). În anul 2014, APIA previzionează a efectua plăţi de 2,5 miliarde euro, din care, până în prezent, s-au plătit către fermieri 814,05 milioane de euro.

Taguri articol


12