Investitorii imobiliari străini au adus în primele şase luni cei mai mulţi bani la capitalul firmelor pe care le deţin în România, pe poziţia a doua plasându-se băncile, acestea fiind urmate de companiile de retail, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Investitorii imobiliari străini au adus, în primul semestru, peste 390 de milioane de euro la capitalul firmelor pe care le deţin în România, cea mai mare subscriere fiind realizată la dezvoltatorul Gran Via România, cu acţionar majoritar spaniol, respectiv 122,8 milioane de euro. În ceea ce priveşte sectorul bancar, potrivit datelor ONRC, băncile mamă au subscris la capitalul subsidiarelor din România aproape 380 de milioane de euro, GE Garanti Bank figurând în statisticile Oficiului ca cel mai mare aport din acest sector, cu 137,6 milioane euro. Subscrieri importante au fost realizate şi de Alpha Bank - 71,7 milioane de euro, Volksbank - 39 milioane de euro şi Intesa Sanpaolo - 29,7 milioane de euro. Firmele din sectorul de retail au primit de la grupurile mamă infuzii de capital totalizând aproape 250 de milioane de euro, cea mai mare în primele şase luni fiind realizată de reţeaua Real - Hypermarket, în valoare de 80,5 milioane de euro, realizate prin două operaţiuni. Totodată, firmele din România din sectorul componentelor auto au atras în perioada ianuarie-iunie investiţii de la firmele mamă care se apropie de 190 milioane de euro, iar cele de asigurări şi servicii financiare de 120 milioane de euro. La sfârşitul lunii martie, în România erau înregistrate 169.884 de firme cu acţionari străini, iar valoarea capitalului social subscris la acestea se ridica la 27,4 miliarde de euro.