Proiectul de Hotărâre de Guvern privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii (MS) cu 150 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului va fi discutat în şedinţa de azi a Executivului, potrivit Biroului de Presă al Guvernului. În argumentarea actului normativ menţionat se arată că, în 2011, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate a fost aprobat în condiţiile de austeritate impuse de situaţia economică a ţării noastre afectată de criza mondială, iar în prezent există unele programe şi acţiuni insuficient finanţate, fapt care conduce la înregistrarea de noi arierate. Suma de 150 milioane de lei va fi utilizată pentru plata arieratelor, prin bugetul MS. De asemenea, pe agenda şedinţei Guvernului se mai află proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene, aprobată cu modificări prin Legea nr. 85/2008, un proiect de OUG privind stabilirea unor măsuri organizatorice în domeniul afacerilor europene şi un proiect de OUG privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii.