Bani pentru branşamentul la energie al unui bloc ANL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Năvodari

Bani pentru branşamentul la energie al unui bloc ANL

Administrație 21 Martie 2014 / 00:00 726 accesări

Până în iunie, 32 de tineri/familii din Năvodari vor putea intra în posesia locuinţelor ANL pe care le aşteaptă de multă vreme. Mai precis din 2009, când Primăria Năvodari spunea că a depus la Agenţia Naţională a Locuinţei o solicitare pentru construirea a 64 de spaţii locative pentru tinerii din oraş. Pentru că nu au fost bani şi pentru că investiţiile ANL au fost oprite o perioadă destul de lungă, proiectele ca cel din Năvodari au fost stopate, dar au fost reluate anul trecut. Aşa se face că, în decembrie, locuinţele au fost finalizate şi mai era nevoie doar de branşamentul clădirilor la reţelele de apă, canalizare şi energie electrică. Au fost depuse documentele, însă, după cum spun reprezentanţii Primăriei, s-a întârziat cu branşamentul la reţeaua electrică al blocului în care există 32 de apartamente. „Am primit un aviz de lucrări a cărui valoare era mult prea mare, am solicitat refacerea lui şi acum ni s-a aprobat realizarea lucrărilor pentru o sumă mult mai mică. Ceea ce contează este că lucrările vor începe în scurtă vreme şi sperăm ca până în vară să putem da în folosinţă locuinţele“, a declarat şeful Serviciului de Achiziţii din cadrul Primăriei Constanţa, Adrian Constantin. El a adăugat că, miercuri, Consiliul Local a aprobat alocarea a 350 mii de lei pentru branşarea blocului în cauză, lucrare care prevede şi racordul la energie electrică al unui alt bloc ANL care este în lucru acum la Năvodari.



12