Bani pentru deconturi şi materiale didactice?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bani pentru deconturi şi materiale didactice?

Social 22 Decembrie 2009 / 00:00 531 accesări

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI), Oana Badea, peste 260.000 de titulari şi suplinitori calificaţi primesc câte 130 de lei pentru achiziţia unor materiale didactice. Valoarea totală a fondurilor alocate de MECI este de 34 de milioane de lei. Oana Badea, a declarat, la începutul săptămânii, că găsirea unor fonduri suplimentarea pentru alocarea banilor ceruţi de profesori pentru materialele didactice a fost una dintre priorităţile ministerului. „Din luna octombrie şi până acum am avut trei priorităţi şi anume, decontarea retroactivă din ianuarie 2009 şi până azi, a tuturor abonamentelor de transport ale elevilor, asigurarea fondurilor pentru programul „Bani de liceu” pentru toţi şcolarii eligibili şi găsirea unor fonduri suplimentare pentru alocarea banilor ceruţi de profesori pentru materialele didactice. Pentru o perioadă de criză, suntem mulţumiţi că am reuşit să rezolvăm aceste priorităţi”, a precizat secretarul de stat. La nivelul judeţului Constanţa, au primit bani pentru decontarea materialelor didactice achiziţionate, 6.900 de cadre didactice. Suma alocată de MECI pentru decontarea abonamentelor de transport din perioada ianuarie - decembrie este de 78,5 milioane de lei. Pentru anul şcolar 2009-2010, MECI va aloca pentru programul „Bani de liceu\" suma de 180 milioane lei, în program fiind cuprinşi 125.000 de elevi. „În anul şcolar 2009-2010 au primit bani, în cadrul programului „Bani de liceu”, 2.750 de elevi. Începând cu luna noimebrie n-au mai primit bani 57 de elevi din cauza absenţelor pe care le-au acumulat (mai mult de 20 de absenţe). În anul şcolar 2008-2009, au beneficiat de acest program 3.340 de liceeni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, prof. Cristina Ivan.



12