Bani pentru dezvoltarea resurselor umane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bani pentru dezvoltarea resurselor umane

Social 08 Noiembrie 2010 / 00:00 412 accesări

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a anunţat deschiderea, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), până la sfârşitul anului, a încă patru linii de finanţare destinate Serviciului Public de Ocupare (SPO), economiei sociale, iniţiativelor transnaţionale pe piaţa muncii şi sustenabilităţii zonelor rurale. Privind promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale, vor fi finanţate operaţiuni care urmăresc integrarea pe piaţa muncii a persoanelor inactive din mediul rural, inclusiv a persoanelor care îşi câştigă existenţa din agricultura de subzistenţă. De asemenea, o atenţie deosebită va fi acordată tinerilor, femeilor, micilor întreprinzători sau viitorilor întreprinzători. Finanţările pentru iniţiativele transnaţionale, parte din strategia privind schimbul de informaţii şi experienţă cu alte state membre UE, vor încuraja parteneriatele cu parteneri transnaţionali, care au avut rezultate pozitive în integrarea şi atragerea persoanelor în educaţie şi formare. Strategia POSDRU mai doreşte ca finanţarea SPO să sprijine elaborarea şi implementarea metodelor şi instrumentelor adecvate de monitorizare şi evaluare pentru măsurarea impactului net al măsurilor active de ocupare. În plus, se vrea dezvoltarea şi utilizarea unui set de indicatori specifici pieţei muncii, în vederea unei adaptări eficiente a tipurilor de servicii de ocupare furnizate şi asigurarea unei calităţi corespunzătoare a acestora. Linia de finanţare către economia socială va viza ONG-urile, cooperativele sociale şi asociaţiile de ajutor reciproc ca instrumente flexibile şi sustenabile de asistenţă a comunităţilor.



12