Bani pentru infrastructura din comunele Lipniţa, Siliştea şi Ion Corvin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CJC

Bani pentru infrastructura din comunele Lipniţa, Siliştea şi Ion Corvin

Administrație 29 Decembrie 2011 / 00:00 491 accesări

Pentru trei comune din judeţul Constanţa, Moş Crăciun a venit cu puţină întârziere. În cadrul şedinţei convocată ieri de Consiliul Judeţean Constanţa, peste 11 milioane de lei, reprezentând 20% din sumele defalcate din TVA, au fost distribuite, la nivel judeţean, localităţilor care au finalizat proiecte de dezvoltare a infrastructurii. “În această dimineaţă (n.r. - ieri), am primit de la Ministerul Finanţelor Publice o adresă prin care ni se spune că judeţului Constanţa i-a fost alocată suma de 11,2 milioane lei, care trebuie distribuită prin hotărâre de Consiliu Judeţean unităţilor administrativ-teritoriale care se încadrează în condiţiile impuse. Mai exact, aceşti bani trebuiau să ajungă la localităţi care au derulat proiecte de dezvoltare a infrastructurii locale. Având în vedere că în aceeaşi adresă se specifică faptul că banii trebuie distribuiţi prin hotărâre a CJC până la sfârşitul acestui an, am fost obligaţi să convocăm această şedinţă de îndată, la care au participat 26 de consilieri. Prin hotărârea aprobată, cele peste 11 milioane de lei au ajuns la comunele Siliştea, Lipniţa şi Ion Corvin”, a declarat vicepreşedintele CJC Cristinel Dragomir. Potrivit hotărârii aprobate, comuna Siliştea a primit 9,5 milioane lei, comuna Lipniţa a primit 1,2 milioane lei, în timp ce Ion Corvin a primit 500.000 de lei. “Banii alocaţi pentru comuna Siliştea sunt pentru plata lucrărilor de reabilitare a două drumuri comunale, DC 63 şi DC 61, care, în cursul anului 2011, au fost reabilitate pentru a putea permite circulaţia traficului greu pe perioada cât a fost închis podul de la Cernavodă. Vreau să vă spun că reabilitarea acestor două drumuri comunale, pe care dorim să le transformăm în drumuri judeţene, a ajutat foarte mult oraşul Medgidia, pentru că tot ceea ce a însemnat trafic greu spre/dinspre Medgidia s-a derulat pe aceste drumuri comunale. La comuna Ion Corvin este vorba despre reabilitarea unor drumuri comunale interioare. Acolo suma este mai mare, aceasta fiind doar o plată parţială. La Lipniţa este vorba despre reabilitarea unui drum de o importanţă deosebită, pentru că vorbim despre un drum care poate intra într-un proiect transfrontalier România Bulgaria”, a declarat vicepreşedintele CJC Cristian Darie.



12