Bani pentru materiale didactice, doar pentru profesorii sub 35 de ani?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bani pentru materiale didactice, doar pentru profesorii sub 35 de ani?

Eveniment 26 Februarie 2009 / 00:00 731 accesări

Banii pentru materialele didactice ar putea fi daţi în funcţie de vîrstă? Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, cadrele didactice care au depăşit vîrsta de 35 de ani ar putea să nu mai primească cei 100 de euro de care beneficiau anual pentru achiziţionarea materialelor didactice. Din septembrie 2007, sumele prevăzute pentru cumpărarea de cărţi şi programe educaţionale s-au dat profesorilor indiferent de vîrstă. Guvernul ar putea decide astăzi dacă va adopta sau nu această nouă ordonanţă. Sindicaliştii din Educaţie consideră discriminitorie propunerea Executivului şi ameninţă că o vor contesta în forumurile avizate, în cazul în care va fi adoptată. „Este o decizie complet anapoda. Pe de o parte vorbim de pregătirea continuă pe tot parcursul vieţii, conformă cu tendinţele europene, pe de alta facem discriminări de genul acesta. Profesorii de peste 35 de ani trebuie şi ei să se documenteze şi să fie la curent cu cele mai recente politici educaţionale şi cu noutăţile din domeniul de care se ocupă. Vom contesta această ordonanţă discriminatorie”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI), Aurel Cornea. El a subliniat că diferenţele salariale între profesorii debutanţi şi cei cu experienţă sînt oricum mici şi ambele categorii au nevoie de banii de cărţi. “Un profesor debutant cîştigă aproximativ 1.000 - 1.200 de lei, iar unul cu toate gradele şi vechime poate să ia 1.700-1.900 lei. Diferenţele sînt foarte mici, mai ales că totuşi 20-30 de ani de muncă şi acumulare ar trebui să însemne ceva”, explică liderul FSLI. În nota de fundamentare a Ordonanţei, se precizează că prevederile acesteia urmează să fie discutate cu partenerii sociali, în cadrul Comisiilor pentru dialog social, constituite la nivelul fiecărui minister, urmînd ca “eventualele concluzii şi propuneri” să fie trimise Ministerului Muncii în termen de cinci zile, pentru a fi avute în vedere la finalizarea actului normativ. Adoptarea ordonanţei ar afecta şi editurile de carte şcolară, spun reprezentanţii acestora. Ei atrag atenţia atît asupra discriminărilor, cît şi asupra faptului că subvenţia pentru cărţi este necesară pentru dezvoltarea pieţei de specialitate. “Pe de o parte nu înţeleg de ce profesorii de peste 35 de ani nu ar avea nevoie să se pregătească şi să se informeze, pe de altă parte nu ştiu cum îşi închipuie Guvernul că vom mai scoate cărţi noi în domeniul educaţional, dacă noi nu le vindem nici pe cele din librării şi depozite”, spune preşedintele executiv al Uniunii Editorilor din România, Claudiu Istrate. Menţionăm că în România sînt peste 105.000 de profesori cu vîrste sub 35 de ani, ceea ce înseamnă aproximativ jumătate din totalul cadrelor didactice.



12