Meşterii populari sau constănţenii care desfăşoară activităţi în domeniul artizanatului şi meşteşugului au şansa de a obţine sume nerambursabile, de până la 50.000 de lei, de la bugetul statului. Finanţarea este pusă la bătaie prin „Programul naţional multianual pe perioada 2002 - 2011 pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului”. Cei care vor să obţină bani pentru dezvoltarea afacerii trebuie să ştie că înscrierile se fac on-line, începând de astăzi, ora 9.00, şi se vor încheia pe 11 aprilie, ora 20.00. Obiectivul programului îl constituie stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meşteşugari care îşi desfăşoară activitatea individual sau organizat, prin intermediul asociaţiilor ori al altor organizaţii, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane. De asemenea, se urmăreşte protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual în practicarea lor şi relansarea serviciilor şi produselor obţinute de meşteşugari. Bugetul Programului pentru acordarea de alocaţii financiare nerambursabile pentru anul 2010 este de 1.000.000 lei. Valoarea alocaţiei financiare nerambursabile acordate beneficiarilor selectaţi este egală cu echivalentul a maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar fără să depăşească suma de 50.000 lei pentru fiecare beneficiar. Documentaţia completă despre acest program poate fi descărcată de pe site-ul www.aippimm.ro, pe acelaşi site făcându-se înscrierea on-line. Alte relaţii, la sediul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Constanţa, Bld. Tomis, nr 79-81, et.1 (Poşta Mare).