Potrivit unui document redactat de reprezentanţii Ministerului Muncii, Guvernul a convenit cu Banca Mondială să reducă limita maximă de venit în funcţie de care sunt acordate alocaţiile familiale, de la 470 lei, la 370 lei/persoană, pentru a limita cheltuielile. În document se aminteşte că toate familiile cu copii şi venituri de până la 470 lei/persoană beneficiază în prezent de acelaşi cuantum al prestaţiei sociale, dar anunţă că evoluţia ulterioară a acestui program se îndreaptă spre „sprijinirea mai focalizată” a familiilor celor mai sărace. „Una dintre principalele solicitări ale Băncii Mondiale a fost aceea de diminuare a limitei de venituri, pentru a nu creşte nejustificat cheltuielile bugetare. În urma analizelor făcute s-a agreat ca limita de venit să se plafoneze la 370 lei/persoană”, se mai arată în document. În acesta se mai arată că reprezentanţii Ministerului Muncii au elaborat un proiect de lege privind instituirea alocaţiei pentru susţinerea familiei, care prevede diferenţierea acordării alocaţiilor familiale în funcţie de veniturile familiilor şi numărul de copii din familie, cu sprijinul focalizat al familiilor cu venituri mai mici, respectiv stabilirea a două tranşe de venituri, „eficientizarea” efortului bugetar fără a se depăşi bugetul prognozat pentru 2011 prin revizuirea limitelor de venituri şi cuantumurilor alocaţiei, precum şi menţinerea în continuare a alocaţiei de stat pentru copii ca drept universal acordat tuturor copiilor. Rezultatele aşteptate de Guvern în urma revizuirii sunt eficienţa în utilizarea alocărilor bugetare prin limitarea sumei maxime totale pe care o persoană sau o familie o poate primi cu titlu de prestaţii sociale, responsabilizarea persoanei sau familiei pentru gestionarea banilor primiţi ca măsură de asistenţă socială şi flexibilizarea transferului prestaţiilor dintr-un judeţ în altul în situaţia schimbărilor de domiciliu, ca urmare a găsirii unui loc de muncă.