Cotidianul The Washington Post a relatat sâmbătă că nu există înscrisuri detaliate ale celor cinci întrevederi pe care preşedintele american Donald Trump le-a avut cu omologul său rus Vladimir Putin, transmite duminică CNN. The Washington Post, care citează oficialităţi americane, menţionează că Trump a făcut tot ce a fost omeneşte posibil pentru ca detaliile convorbirilor sale cu Putin să nu se afle. Actuale şi foste oficialităţi americane au declarat ziarului citat că eforturile lui Trump în acest sens includ confiscarea notiţelor luate de interpretul său şi interdicţia impusă unor oficialităţi de a discuta detaliile întrevederilor cu alţi responsabili ai administraţiei sale. Potrivit CNN, The Washington Post remarcă faptul că acest comportament al lui Trump nu este unul deloc obişnuit, raportat la standardele impuse de foşti preşedinţi americani. Într-una dintre situaţii, după o întrevedere pe care Trump a avut-o cu Putin la Hamburg (Germania) în 2017, la care a fost prezent şi secretarul de stat de la acea vreme, Rex Tillerson, un consilier al Casei Albe şi o înaltă oficialitate de la Departamentul de Stat au căutat să afle informaţii suplimentare de la interpretul lui Trump, dincolo de ceea ce le pusese la dispoziţie Tillerson. În acel moment - scrie The Washington Post - oficialităţile americane au devenit conştiente de eforturile lui Trump. Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat ziarului american că administraţia Trump a căutat ''să amelioreze relaţiile cu Rusia'' după ce administraţia fostului preşedinte democrat Barack Obama ''a urmărit o politică viciată de 'resetare' care a mimat implicarea de dragul implicării''. Potrivit The Washington Post, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a adăugat că administraţia Trump ''a impus noi sancţiuni importante ca răspuns la activităţile maligne ale Rusiei''.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, care a discutat cu The Washington Post sub rezerva anonimatului, a mai declarat că, după reuniunea din 2017 de la Hamburg la care a fost prezent şi Tillerson, fostul secretar de stat ''a oferit o prezentare generoasă a întâlnirii imediat după aceea altor oficialităţi ale SUA în cadrul unei întrevederi private, precum şi în faţa presei". Trump a reacţionat sâmbătă seară într-un interviu telefonic cu Fox News la dezvăluirile făcute de The Washington Post. ''Am avut o discuţie la fel cum are orice preşedinte. Stai de vorbă cu preşedinţi din multe ţări. O fac cu toate ţările. Am avut o conversaţie grozavă, am vorbit despre Israel şi despre asigurarea securităţii Israelului şi despre multe alte lucruri şi a fost o conversaţie grozavă. Nu ascund nimic. Nici că-mi pasă'', i-a spus Trump prin telefon jurnalistei Jeanine Pirro de la Fox News.
La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a calificat informaţiile publicate de The Washington Post drept ''revoltător de incorecte'' şi a atras atenţia că Trump a avut o abordare mai dură la adresa Rusiei în comparaţie cu predecesorii săi. ''Articolul din The Washington Post este atât de revoltător de incorect încât nici nu merită un răspuns. Presa liberală a pierdut doi ani încercând să fabrice un scandal privind o falsă conspiraţie în loc să relateze faptul că, spre deosebire de preşedintele Obama, care a permis Rusiei şi altor adversari străini să facă pe cocoşii cu America, preşedintele Trump a fost de fapt dur cu Rusia'', a declarat Sanders.
CNN aminteşte că senatorul Bob Menendez, membru în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, a declarat joi la acest post de televiziune că intenţionează să aibă o discuţie cu omologul său din Senat pentru a stabili priorităţile. Menendez a adăugat cu acea ocazie că, dacă legea i-ar permite, primul lucru pe care l-ar face ar fi să ceară să vadă notiţele luate de translatorul lui Trump la întâlnirea cu Putin. ''Mi-ar plăcea să pun mâna pe notiţele de la întâlnirea pe care preşedintele (Trump) a avut-o cu Putin. A existat un translator, deci sunt sigur că, pentru a putea traduce, simultan a luat notiţe. Ar fi de interes, doar să nu le fi distrus'' între timp, a declarat el.