Barack Obama a vorbit despre economie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primul discurs după alegeri

Barack Obama a vorbit despre economie

Externe 10 Noiembrie 2012 / 00:00 300 accesări

Preşedintele ales al SUA, Barack Obama, a consacrat economiei prima sa intervenţie de la Casa Albă, după alegerile prezidenţiale de marţi, într-un context marcat de necesitatea ca un congres divizat să ajungă, până la sfârşitul anului, la un acord privind reducerea datoriei ţării. Declaraţia preşedintelui, vineri, de la ora locală 13.05, s-a concentrat pe acţiunile ce vor fi întreprinse pentru ca economia să continue creşterea şi datoria să se reducă. Principala preocupare o constituie problema fiscal cliff, căreia SUA va trebui să-i facă faţă, dacă până la sfârşitul anului nu se va ajunge la un acord privind reducerea datoriilor în cadrul unui congres divizat între democraţi şi republicani. Expresia desemnează un ansamblu de creşteri de impozite şi reduceri ale cheltuielilor publice care, fără acordul Congresului, vor intra automat în vigoare la începutul lui ianuarie, riscând să retrimită economia în recesiune.

Raportul de forţe în Congres rămâne acelaşi ca înainte de alegeri, tabăra democrată a lui Obama, majoritară în Senat, va trebui să ajungă la un acord cu republicanii, majoritari în Camera Reprezentanţilor. Miercuri, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, a precizat că aleşii republicani sunt pregătiţi să colaboreze cu preşedintele, mai ales în problema fiscal cliff. Dar Boehner a repetat că nivelurile de impozitare mai ridicate nu vor ajuta la rezolvarea problemei. El a precizat totodată că nu se opune creşterii resurselor statului, ceea ce s-ar putea face prin eliminarea unor nişe fiscale.

PRIMA VICTORIE Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, a anunţat joi că va renunţa la orice efort pentru a abroga reforma asigurărilor medicale a lui Obama, denunţată de tabăra sa, dar care ar urma să intre complet în vigoare. ”Obamacare, aceasta este legea”, a declarat John Boehner, folosind denumirea prescurtată a acestei reforme. Întrebat despre o posibilă încercare de abrogare după recentele alegeri legislative, el a răspuns că alegerile schimbă acest lucru. Republicanul a scris ulterior pe Twitter: ”Reforma va creşte costurile şi va ameninţa locurile de muncă. Scopul nostru a fost şi va rămâne abrogarea totală”. Orice schimbare a legii, chiar votată de Cameră, va fi blocată de Senat şi Casa Albă, controlate de democraţi, dar aceasta nu i-a împiedicat pe republicanii din Camera Reprezentanţilor să voteze de mai multe ori abrogarea ei simbolică. Promulgată de Obama în 2009, după o bătălie în Congres, reforma face obligatorie asigurarea medicală şi va intra în vigoare în 2014. Această obligativitate a generat nemulţumirea dreptei americane, revoltată de ideea că statul federal ar putea forţa cetăţenii să cumpere un produs, indiferent care ar fi acesta. Dar Curtea Supremă, sesizată de mai multe state conduse de republicani, a tranşat, în iunie, în favoarea preşedintelui, făcând imposibilă orice nouă procedură judiciară. Candidatul republican la preşedinţie, Mitt Romney, a promis ca în cazul în care va câştiga alegerile, să semneze, încă din prima zi a mandatului său, un decret pentru a dispensa statele de aplicarea legii. În Congres, republicanii sperau să poate tăia resursele necesare aplicării reformei.

Un alt anunţ conciliant al lui John Boehner a fost acela potrivit căruia republicanii apreciază ca posibilă o reformă a legilor privind imigraţia, în timp ce în SUA trăiesc 12 milioane de imigranţi ilegali.

LACRIMI DE RECUNOŞTINŢĂ Preşedintele Obama le-a mulţumit, cu lacrimi în ochi, voluntarilor, în timpul unei vizite-surpriză la sediul său de campanie din Chicago, pentru munca depusă în vederea realegerii sale la Casa Albă, relatează NBC Chicago. Obama le-a mărturisit voluntarilor că mândria pe care a simţit-o pentru echipa lui de campanie l-a făcut să considere că efortul pe care l-a depus nu a fost în zadar. ”Călătoria voastră abia începe. Sunteţi la început de drum, iar orice lucruri vom face noi, în următorii patru ani, vor păli în comparaţie cu ce veţi realiza voi, de-a lungul anilor ce vor urma”, le-a spus Obama.



12