Barack Obama a votat anticipat la alegerile prezidențiale din SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Barack Obama a votat anticipat la alegerile prezidențiale din SUA

08 Octombrie 2016 / 07:49 550 accesări

Președintele Barack Obama a votat anticipat, vineri, pentru alegerea succesorului său, relatează Reuters.

Obama a votat în orașul său natal, Chicago, din statul Illinois, pe care l-a reprezentat în Senatul SUA înainte de a câștiga primul mandat la Casa Albă. În actuala campanie electorală, el o susține activ pe Hillary Clinton, candidată la președinția SUA din partea Partidului Democrat.

Președintele a fost aclamat de simpatizanți, a strâns mâinile personalului din secția de votare și a mulțumit oficialilor pentru "munca deosebită" pe care o desfășoară, a zâmbit și a glumit, înainte de a se îndrepta spre terminalul electronic de vot. "Deci nu mă pot vedea, nu?", i-a întrebat el pe cei din secție, prefăcându-se că maschează terminalul față de reporterii din apropiere.

Multe state americane permit votul anticipat, dar voturile nu sunt numărate decât în ziua oficială a alegerilor. Obama a fost primul președinte care a făcut uz de acest drept, în 2012.

Taguri articol


12