Barack Obama, cel mai slab preşedinte al SUA?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Barack Obama, cel mai slab preşedinte al SUA?!

Externe 03 Iulie 2014 / 00:00 262 accesări

Preşedintele Barack Obama, care se confruntă cu un al doilea mandat dificil, se află în fruntea listei celor mai slabi lideri americani de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, potrivit unui sondaj publicat ieri în SUA. Aproape 33% dintre persoanele intervievate consideră că preşedintele democrat, ales în 2008 şi reales în 2012, este cel mai slab lider din ultimii 70 de ani. Aproape 28% dintre participanţii la sondaj l-au indicat mai degrabă pe predecesorul său, republicanul George W. Bush, care s-a aflat la Casa Albă în perioada 2001-2009, arată sondajul realizat de institutul Universităţii Quinnipiac. În schimb, 35% dintre cei intervievaţi au apreciat că republicanul Ronald Reagan, care s-a aflat la Casa Albă din 1981 până în 1989, a fost cel mai bun lider pe care l-au avut SUA din 1945 încoace, în timp ce 18% au optat pentru Bill Clinton şi 15% pentru preşedintele asasinat John F. Kennedy. Pe de altă parte, aproape 45% dintre persoanele intervievate consideră că SUA s-ar fi aflat într-o situaţie mai bună dacă republicanul Mitt Romney ar fi câştigat alegerile prezidenţiale în 2012, în faţa lui Barack Obama, în timp ce 38% au afirmat că ţara s-ar fi aflat într-o situaţie mai dificilă.

Tradiţional, preşedinţii americani se confruntă cu mai multe critici când se află în funcţie, însă, de cele mai multe ori, bilanţul lor este reevaluat la încheierea mandatului. De exemplu, fostul preşedinte George W. Bush avea o cotă de popularitate foarte scăzută la finalul celui de-al doilea mandat, însă aceasta a crescut considerabil în ultimii ani. În schimb, alţi preşedinţi, cum este cazul lui Bill Clinton, au avut o rată de popularitate scăzută până la ultima zi petrecută în Biroul Oval de la Casa Albă şi aceasta a rămas neschimbată după încheierea mandatului. Sondajul publicat ieri în SUA mai arată că doar 13% dintre americani îl consideră pe Richard Nixon, care a demisionat în 1974, în urma scandalului Watergate, drept cel mai slab preşedinte şi aproape 8% l-au menţionat pe Jimmy Carter, al cărui mandat unic este criticat în cele mai numeroase cazuri.

Sondajul Quinnipiac, realizat în perioada 20-24 iunie, pe un eşantion de 1.446 alegători înregistraţi, cu o marjă de eroare de minus/plus 2,6%, intervine în condiţiile în care şi alte sondaje recente au arătat rata scăzută de susţinere a preşedintelui Barack Obama. De asemenea, sondajul arată că 54% dintre alegători consideră că administraţia Obama nu are aptitudinile necesare pentru a guverna, în timp ce 44% susţin contrariul. În plus, doar 40% dintre participanţii la sondaj aprobă politicile susţinute de preşedintele Barack Obama în domeniul economiei, iar 37% în privinţa politicii externe.



12