Barack Obama confirmă moartea ostaticului american Peter Kassig

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Barack Obama confirmă moartea ostaticului american Peter Kassig

Externe 16 Noiembrie 2014 / 23:09 155 accesări

Președintele Statelor Unite Barack Obama a confirmat astăzi moartea ostaticului american Peter Kassig, decapitat de gruparea Statul Islamic, calificând acest asasinat un "rău absolut", informează AFP.  "Astăzi, noi ne prezentăm rugăciunile și condoleanțele părinților și familiei lui Abdul Rahman Kassig, de asemenea cunoscut sub numele de Peter", a declarat Obama, la întoarcerea de la summitul G20 în Australia, într-un comunicat publicat din avionul prezidențial Air Force One. Președintele a denunțat "un act de rău absolut comis de o grupare teroristă pe care lumea o consideră, pe bună dreptate, inumană". "În timp ce gruparea Statul Islamic ucide oameni nevinovați, inclusiv musulmani, seamănă moarte și distrugere, Abdul Rahman era un angajat umanitar ce lucra pentru a salva viețile sirienilor răniți și deposedați de conflictul din Siria", adaugă comunicatul. Acțiunile grupării "nu reprezintă nicio credință și cu siguranță nu credința musulmană pe care Abdul Rahman a adoptat-o", a adăugat președintele, evocând convertirea la islam a americanului executat. Gruparea ultraradicală Statul Islamic a revendicat duminică executarea prin decapitare a angajatului umanitar, răpit pe 1 octombrie 2013 în Siria, ca represalii la trimiterea de consilieri militari în Irak, într-un videoclip postat online pe site-uri jihadiste. În vârstă de 26 de ani, Peter Kassig este al treilea ostatic american a cărui decapitare a fost revendicată de SI.



12