Barack Obama continuă să conducă în cursa electorală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Barack Obama continuă să conducă în cursa electorală

Externe 11 August 2012 / 00:00 239 accesări

Actualul şef al administraţiei americane, care candidează pentru un nou mandat prezidenţial, continuă să conducă în cursa electorală în vederea scrutinului din 6 noiembrie, în timp ce creşte numărul alegătorilor care îl dezaprobă pe rivalul său republican Mitt Romney, fost guvernator de Massachusetts. În prezent, Barack Obama conduce în cursa electorală cu 52% în preferinţele alegătorilor. Cu toate că pentru a treia luna consecutiv îl devansează pe actualul şef al executivului în privinţa fondurilor de campanie colectate, Mitt Romney acumulează numai 45% din opţiunile de vot ale americanilor. În luna iulie, preşedintele Obama se bucura de susţinerea a circa 49% dintre alegători, iar rivalul său de 46% dintre opţiunile de vot.

În privinţa numărului de alegători care au o atitudine negativă faţă de realegerea lui Obama, procentul acestora nu s-a schimbat foarte mult comparativ cu luna iulie, înregistrând o reducere nesemnificativă de la 44% la 42%. O situaţie inversă se remarcă în cazul contracandidatului republican, a cărui cotă negativă a crescut de la 42% la 48%. În acest context, CNN subliniază că din ce în ce mai mulţi alegători consideră că Mitt Romney acţionează în favoarea americanilor bogaţi şi, prin urmare, nu va fi capabil de a îmbunătăţi radical starea economiei ţării. Rezultatele sondajului CNN coincid cu datele celorlalte cercetări sociologice efectuate în ultimul timp. Ancheta a fost realizată între 7 şi 8 august 2012 pe un eşantion reprezentativ de 1.100 de adulţi americani.

Ora adevărului se apropie pentru republicanul Mitt Romney, care urmează să dezvăluie în curând numele partenerului său în înfruntarea perechii Obama-Biden. Această decizie, cea mai importantă pe care Mitt Romney o are de luat de la lansarea campaniei sale prezidenţiale, urmează să arate cât de îndrăzneţ este sau, din contră, dacă îşi va urma tendinţa de miza pe valori sigure. Presa americană specula cu privire la persoana pentru care va opta: un etnic latino-americano, popular dar puţin experimentat, un politician cu o experienţă îndelungată considerat prea înţelept ori o femeie sau asupra momentului anunţului. În tot cazul, potrivit tradiţiei, anunţul va fi făcut înaintea Convenţiei Naţionale a Partidului Republican, prevăzută la sfârşitul lui august la Tampa, în Florida. Printre numele cel mai frecvent citate se află cele ale guvernatorului din Minnesota Tim Pawlenty, în vârstă de 51 de ani, şi senatorului din Ohio Rob Portman, în vârstă de 56 de ani, amândoi trimişi în ultima perioadă de către echipa de campanie a lui Mitt Romney să îl atace pe preşedintele democrat în exerciţiu pentru bilanţul economic. Mitt Romey începe la sfârşitul acestei săptămâni, un turneu în patru state, inclusiv Florida şi Ohio. Unii analişti dau asigurări că Mitt Romney ar putea să dezvăluie numele potenţialului său vicepreşedinte încă la începutul acestui turneu, care va fi efectuat cu autobuzul.

Taguri articol


12