Barack Obama le-a oferit elevilor ca exemplu propria sa evoluţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La deschiderea anului şcolar

Barack Obama le-a oferit elevilor ca exemplu propria sa evoluţie

Externe 10 Septembrie 2009 / 00:00 298 accesări

Preşedintele american a elogiat, marţi, marile valori americane, într-un discurs precedat de o controversă referitoare la eventualele idei politice ascunse şi a făcut referire la evoluţia sa personală, pentru a-i îndemna pe elevi să muncească mult. În acest discurs rostit cu ocazia începerii anului şcolar, Barack Obama a evitat promovarea vreunui mesaj politic, contrar celor spuse de anumiţi adversari care l-au acuzat de încercare de îndoctrinare a copiilor. ”Viitorul SUA depinde de voi”, a declarat Obama, primit cu entuziasm de elevii unui liceu din oraşul Arlington, situat în apropiere de Washington. ”Avem nevoie ca fiecare din voi să-şi dezvolte talentele. În cazul în care nu faceţi acest lucru, dacă abandonaţi şcoala, nu vă abandonaţi numai pe voi înşivă, vă abandonaţi ţara”, a afirmat preşedintele american. ”Istoria SUA nu este făcută de oameni care renunţă în momentul în care lucrurile devin dificile. Este făcută de oameni care nu au renunţat, care au muncit mai mult, care şi-au iubit prea mult ţara pentru a nu da ce-i mai bun din ei”, a precizat Obama. El a amintit că tatăl său l-a abandonat la vîrsta de 2 ani şi că mama sa, pe cînd locuia în Indonezia, îl obliga să se trezească pe parcursul întregii săptămîni la ora 04.30, pentru a-l instrui, deoarece nu putea plăti taxele pentru şcoala pe care o frecventau ceilalţi copii americani. ”Nu am consacrat şcolii atît cît ar fi trebuit, am făcut lucruri de care nu sînt mîndru, m-am plasat adesea în situaţii mai grele decît ar fi trebuit. Şi ar fi putut foarte bine să iasă rău, dar am avut noroc”, a precizat el.

Taguri articol


12