Preşedintele american, Barack Obama, a cerut, miercuri, la Adunarea Generală a ONU, ”o nouă eră de cooperare multilaterală”, pentru a se face faţă problemelor cu care se confruntă planeta. ”A venit momentul ca lumea să ia o nouă direcţie, trebuie să începem o nouă eră a cooperării multilaterale, bazată pe interes şi respect reciproc”, a spus Obama în faţa celor peste 120 de şefi de state şi de guverne. ”Discursurile izolate nu ne rezolvă problemele, iar în 2009, mai mult ca în orice alt moment al istoriei, interesele naţiunilor şi popoarelor sînt împărtăşite”, a adăugat liderul american. El a reluat fiecare dintre deciziile asumate de la preluarea funcţiei, în ianuarie, de la decizia sa de a interzice tortura asupra prizonierilor la angajamentul de a favoriza pacea în Orientul Mijlociu, trecînd prin decizia de a retrage trupele combatante din Irak. ”Cei care obişnuiesc să condamne America pentru acţiunea sa solitară în lume nu mai pot sta izolaţi acum şi aştepta ca America să rezolve singură problemele lumii. A venit vremea ca fiecare să ne asumăm partea de responsabilitate în răspunsul global la problemele mondiale”, a subliniat liderul american.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a deschis, miercuri, la New York, Adunarea Generală a ONU, cerînd membrilor acesteia, printre care şi americanul Barack Obama, iranianul Mahmoud Ahmadinejad sau libianul Muammar Gadhafi, să răspundă uniţi provocărilor climatice, nucleare şi sărăciei. ”Dacă a existat vreodată un moment propice pentru a acţiona într-un spirit multilateral reînnoit, acesta este acum”, a declarat Ban. ONU are 192 de state membre. Preşedinţii Luiz Inacio Lula da Silva (Brazilia), Muammar Gadhafi (Libia), Nicolas Sarkozy (Franţa), Dmitri Medvedev (Rusia), Mahmoud Ahmadinejad (Iran) şi premierul britanic, Gordon Brown, au susţinut discursuri în aceeaşi zi.
Al-Qaida anticipează căderea lui Obama
Reţeaua teroristă al-Qaida a emis o înregistrare video în limba arabă, de 106 minute, intitulată ”Occidentul şi sumbrul tunel”, în care numărul doi în ierarhia grupării, Ayman al-Zawahiri, anticipează căderea preşedintelui american, Barack Obama, relatează Fox News. Pe parcursul înregistrării realizate sub forma unui documentar, pentru a marca împlinirea a opt ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, liderii al-Qaida comentează evenimente din ultimul an, cum ar fi alegerile prezidenţiale din SUA, criza financiară globală şi ultimele mişcări jihadiste din întreaga lume. ”America a venit cu o nouă faţă ipocrită. Zîmbindu-ne, dar înjunghiindu-ne cu acelaşi cuţit folosit de fostul preşedinte Bush”, a afirmat al-Zawahiri. ”Cu voia lui Allah, sfîrşitul tău va fi în mîinile naţiunii musulmane, astfel încît lumea şi istoria vor fi libere de crimele şi minciunile tale”, a continuat el, adresîndu-se lui Obama, la sfîrşitul înregistrării video în două părţi.
Ca şi în trecut, al-Qaida a încercat să-l compare pe Obama cu predecesorul său George W. Bush, privit nefavorabil de majoritatea musulmanilor, din cauza ofensivelor sale în Afganistan şi Irak. Mulţi analişti cred că al-Qaida s-a alarmat din cauza popularităţii lui Obama în Orientul Mijlociu, în special după discursul său major de la Cairo, în faţa lumii musulmane, în luna iunie. Adam Gadahn, cunoscut şi drept Azzam al-Amriki, un american crescut în sudul Californiei şi convertit la Islam, pentru a se alătura apoi reţelei al-Qaida, a vorbit despre alegerea lui Obama. Gadahn a fost acuzat de trădare în 2006 şi a fost stabilită o recompensă de un milion de dolari pentru informaţii care să ducă la arestarea sau condamnarea sa. Remarcile lui Gadahn celebrînd învingerea lui Bush şi ridiculizîndu-l pe Obama sugerează că înregistrarea video a fost realizată la sfîrşitul lunii august sau începutul lunii septembrie. ”Întrebarea importantă este dacă Obama şi democraţii săi vor învăţa din greşelile predecesorului său sau vor continua să le repete pînă cînd şi ei îşi termină mandatul, umiliţi şi în dizgraţie”, a declarat americanul, purtînd barbă şi îmbrăcat într-o robă albă. ”Din nefericire pentru democraţi şi judecînd după primele lor şapte luni şi jumătate la conducerea navei americane care se scufundă, prognoza nu arată bine”, a mai spus el.