Bărbat acuzat de 75 de fapte de înșelăciune și prins pe litoral, arestat preventiv

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bărbat acuzat de 75 de fapte de înșelăciune și prins pe litoral, arestat preventiv

Eveniment 10 August 2017 / 16:00 1301 accesări

Bărbatul acuzat de 75 de fapte de înșelăciune depistat într-o stațiune de pe litoral a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au declarat surse judiciare. Bărbatul a fost reținut de procurori după ce mai multe persoane au reclamat că i-au achitat sume între 200 și 1.900 de lei, ce reprezentau contravaloarea unor sejururi în stațiuni sau pentru participarea la anumite evenimente, dar care s-au dovedit a fi oferte false. "La data de 28 februarie, la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 15 Poliție, un bărbat a reclamat faptul că a fost înșelat de o persoană necunoscută cu suma de 1.000 de lei, prin intermediul unui site de anunțuri, cu privire la închirierea unei vile într-o stațiune montană unde dorea să-și petreacă sărbătorile de iarnă", informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB) transmis miercuri.În baza acestei sesizări și în corelare cu modul în care partea vătămată a fost înșelată au fost identificate alte 22 de asemenea situații, în care persoanele au achitat sume între 200 și 1.900 de lei, contravaloarea unor sejururi în stațiuni sau pentru participarea la anumite evenimente, dar care s-au dovedit a fi false oferte. "Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au fost extinse cercetările și din datele operative au rezultat nu mai puțin de alte 52 de fapte similare, prejudiciul total fiind de peste 50.000 lei", se arată în comunicat.

Cercetările efectuate de polițiști au condus spre un bărbat de 23 de ani, care a fost depistat într-o stațiune de pe litoral. Cel în cauză a fost audiat, în prezent fiind cercetat în stare de reținere sub aspectul săvârșirii mai multor fapte de înșelăciune, urmând a fi prezentat magistraților. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Inspectoratului General al Poliției Române — Direcția Operațiuni Speciale, precum și din partea Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.



12