Bărbat bolnav de gripă porcină, decedat la spital

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bărbat bolnav de gripă porcină, decedat la spital

09 Martie 2016 / 13:53 564 accesări

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, bolnav de gripă porcină, a murit după ce a fost internat într-un spital din Sibiu, fiind al doilea caz de deces legat de gripa A/H1 înregistrat în judeţul Hunedoara.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Direcţia de Sănătate Publică Sibiu (DSP Sibiu), bărbatul de 61 de ani fusese diagnosticat cu gripă porcină, era internat şi avea şi alte afecţiuni preexistente.

"S-a înregistrat un deces la un caz de infecţie respiratorie acuză severă, confirmat cu gripă pandemică. Este vorba de un bărbat de 61 de ani din Sibiu, cu condiţii medicale preexistente, internat, nevaccinat”, se arată în comunicatul DSP Sibiu.

Întrebat ce afecţiuni avea bărbatul, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu, Kristina Gaal, a declarat că acesta avea mai multe afecţiuni cardiace şi respiratorii şi a fost internat iniţial la Cardiologie.

"Bărbatul avea mai multe afecţiuni cardiace. A fost direcţionat către Cardiologie de medicul de familie. A fost internat, diagnosticat, apoi a fost transferat la Terapie Intensivă, din cauza problemelor grave de sănătate”, a declarat Kristina Gaal.

Acesta este al doilea caz de deces cauzat de gripa porcină în judeţul Sibiu, după ce o tânără de 28 de ani a murit, în 1 februarie, la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, având, de asemenea, şi alte afecţiuni.

Conform comunicatului DSP Sibiu, în cadrul sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii şi a gripei, la nivelul judeţului Sibiu, au mai fost depistate două cazuri de gripă de tip A H1 pandemic 2009, la doi copii de 7 ani, unul din Turnu-Roşu şi altul din Miercurea Sibiului.

Potrivit Kristinei Gaal, în acest sezon gripal au fost confirmate de laborator, în judeţul Sibiu, 15 cazuri de gripă, dintre care un caz a fost confirmat cu virus gripal Tip A H3 (cunoscut ca şi gripă sezonieră) şi 14 cazuri cu virus gripal Tip A H1 pandemic 2009 (cunoscut ca şi gripă porcină).

Taguri articol


12