Familia unui bărbat care a murit în drum spre un spital din Iaşi spune că medicii de la Spitalul Judeţean Botoşani unde a ajuns pacientul i-au prescris vitamine şi l-au trimis acasă, deşi se simţea rău şi avea dureri în piept, el fiind diagnosticat apoi, la o clinică privată, cu ruptură de aortă. Colegiul Medicilor Botoşani a fost sesizat de soţia unui bărbat de 43 de ani, din localitatea Zăicești din judeţul Botoşani, că acesta a murit din cauza neglijenţei medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Botoşani. Conform sesizării, bărbatul s-a simțit rău în 29 septembrie și a mers împreună cu soția la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), acuzând înțepături în zona inimii. Medicul cardiolog care l-a consultat i-a spus că nu are nicio problemă majoră şi că starea sa este cauzată de oboseală, astfel încât i-a administrat o perfuzie și i-a prescris calciu și magneziu, trimițându-l acasă. Pentru că s-a simțit rău în continuare, a doua zi bărbatul a mers la un cabinet privat, iar medicul de acolo a stabilit că are ruptură de aortă și a solicitat o ambulanță, care l-a preluat preluat pe pacient, transportându-l la UPU. Soţia bărbatului mai spune că medicii de la UPU au decis să îl transfere cu un elicopter SMURD la un spital din Iaşi, însă în timpul zborului bărbatul a intrat în stop cardio-respirator și a decedat la aterizarea în Iași. Femeia a depus o sesizare și la conducerea Spitalului Județean de Urgenţă Botoşani, care a declanşat o anchetă în acest caz.