Bărbaţii, chirurgia estetică şi ”sindromul Sarkozy”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bărbaţii, chirurgia estetică şi ”sindromul Sarkozy”

Monden 12 Aprilie 2008 / 00:00 659 accesări

Din ce în ce mai mulţi bărbaţi cu vîrsta cuprinsă între 40 şi 60 de ani au apelat la chirurgia estetică pentru a întineri, sub efectul aşa-numitului “sindrom Sarkozy”, după numele preşedintelui francez, divorţat şi recăsătorit cu o femeie mai tînără. Un grup de cercetători britanici din domeniul medical a descoperit că între lunile ianuarie şi martie, numărul consultaţiilor acordate de medici, în Marea Britanie, în vederea tratamentului cu injecţii Botox, a crescut cu 57% în rîndul bărbaţilor, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Operaţiile de reducere a dimensiunilor pieptului la bărbaţi au crescut cu 42%, iar intervenţiile de întinerire a pielii prin microdermoabraziune au crescut cu 43% pe segmentul masculin.

Acest interes crescut al bărbaţilor pentru chirurgia plastică este surescitat de aşa-numitul “sindrom Sarkozy\'”, conform cercetătorilor britanici din cadrul grupului de cercetări medicale Haley. Chirurgii plastici au constatat că pentru majoritatea bărbaţilor, aceste intervenţii chirurgicale sînt motivate în primul rînd de tinereţea noilor lor partenere de viaţă, motivaţie dublată de sindromul Sarkozy, reprezentat de un al doilea mariaj cu o femeie mai tînără cu 10 pînă la chiar 20 de ani. Carla Bruni, în vîrstă de 40 de ani, este cu 13 ani mai tînără decît noul său soţ, Nicolas Sarkozy. Un al doilea mariaj dar şi oportunităţile profesionale reprezintă motivele citate cel mai des de bărbaţii între 40 şi 60 de ani care recurg la chirurgia de înfrumuseţare. Rezultatele obţinute prin urmarea unor tratamente uşoare, cum ar fi cele cu Botox, pot fi spectaculoase şi îi fac pe bărbaţi să se simtă mai siguri pe ei în noile relaţii.



12