Potrivit unui studiu citat de ediţia online a cotidianului britanic ”Daily Mail”, toţi oamenii au tendinţa de a posta pe internet acele fotografii care îi avantajează. Totuşi, pentru bărbaţi este inutil să folosească acele fotografii care le ascund defectele fizice, întrucât femeile sunt capabile să identifice bărbaţii atrăgători, prin simpla lectură a informaţiilor trecute în profilurile acestora. Această situaţie se datorează faptului că bărbaţii atrăgători sunt capabili să îşi transfere frumuseţea şi încrederea în sine în autodescrierea ce apare în profilurile lor. Bărbaţii ale căror fotografii au fost considerate atrăgătoare au scris în profilurile lor texte care au fost considerate, la rândul lor, atrăgătoare, în ciuda faptului că textele şi fotografiile au fost analizate de jurii diferite, au explicat autorii acestui studiu, realizat de Villanova University din statul american Philadelphia.
Cercetătorii americani le-au rugat pe 50 de studente să examineze profilurile şi fotografiile a 100 de bărbaţi, ale căror vârste variau în intervalul 22 - 25 de ani, postate pe un popular site de întâlniri online. Fiecare studentă a primit misiunea de a privi 25 de fotografii, de a nota gradul de atractivitate al fiecărui bărbat şi să precizeze dacă şi-ar dori să iasă cu el la o întâlnire, să aibă o aventură sexuală sau o relaţie de lungă durată. Studentele au fost rugate să spună cât de încrezători şi de masculini păreau acei bărbaţi în fotografiile lor. În etapa a doua a studiului, studentele au vizualizat textele marcate în profilurile altor 25 de bărbaţi şi au fost rugate să precizeze dacă şi-ar dori să iasă cu ei, să aibă o aventură sexuală sau o relaţie de lungă durată. Ele au fost rugate să acorde fiecărui candidat note, în funcţie de cât amabil, încrezător, inteligent şi amuzant părea fiecare bărbat. Psihologul Rebecca Brand, coordonatoarea studiului, a concluzionat: ”Gradul total de atractivitate al unei fotografii a fost în mod pozitiv corelat cu gradul total de atractivitate al textului. Cu alte cuvinte, persoanele atrăgătoare din punct de vedere fizic au scris şi texte atrăgătoare în profilurile lor. Datele noastre sugerează că indivizii atrăgători au scris texte care sugerau încrederea în sine şi, poate, tocmai această încredere a fost acea calitate ce a fost sesizată în primul rând de femei. O astfel de încredere în sine ar putea proveni din faptul că persoanele atrăgătoare posedă un simţ mai dezvoltat al valorii de sine”.
Site-urile de întâlniri au devenit un actor major pentru industria britanică online, la care contribuie în fiecare an cu suma de 150 de milioane de lire sterline. În 2009, un studiu american a evidenţiat faptul că 13% din totalul căsătoriilor realizate între ianuarie 2008 şi iunie 2009, în SUA, au reprezentat rezultatul unor relaţii începute pe internet.