Bărbatul de 40 de ani acuzat că ar fi tâlhărit, luni seară, angajata unui bar din comuna constănțeană Cumpăna a încercat să își pună capăt zilelor. După ce banii au fost găsiți, iar polițiștii au întocmit pe numele lui un dosar penal, cazul a luat o turnură dramatică. Disperat, omul a mers, marți după-amiază, într-o anexă din gospodăria în care locuiește și s-a spânzurat... Doar ce se întorsese de la Poliție, unde fusese audiat în legătură cu incidentul pe care l-a provocat. A fost descoperit la timp de soția sa, care, în stare de șoc, a început să strige după ajutor și a sunat la 112. Un polițist ce se afla în zonă a intervenit imediat și a tăiat ștreangul, salvând viața victimei. Bărbatul de 40 de ani a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a rămas internat în stare gravă. Problemele sale au început luni seară, în jurul orei 21.00, atunci când a provocat un scandal într-un bar din centrul comunei, după ce a băgat 1.000 de lei la aparate.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a jucat luni seară și a pierdut la păcănele suma de 1.000 de lei. Nervos din cale-afară și amețit zdravăn de băutura consumată, acesta a început să lovească aparatele. Înainte de a pleca, s-a hotărât să își recupereze cumva paguba, așa că i-a smuls angajatei barului din mână suma de 1.000 de lei, după care și-a luat tălpășița. Până să fie capturat, suspectul a ajuns în dreptul gospodăriei sale și a aruncat banii peste gard. Oamenii legii au căutat luni seară cei 1.000 de lei, însă, din cauza întunericului, nu i-au găsit. Marți dimineață, pe lumină, polițiștii au descoperit bancnotele, recuperând prejudiciul.