Bărbatul care a distrus steaua lui Trump de pe bulevardul celebrităților, acuzat de vandalism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bărbatul care a distrus steaua lui Trump de pe bulevardul celebrităților, acuzat de vandalism

19 Noiembrie 2016 / 14:07 444 accesări

Un bărbat din California care a distrus steaua lui Donald Trump de pe bulevardul celebrităților din Hollywood a fost acuzat de vandalism și riscă până la trei ani de închisoare, au anunțat vineri autoritățile, potrivit UPI.com.

James Lambert Otis, 52 de ani, a distrus, la 26 octombrie, cu un ciocan și un târnăcop simbolul lui Trump de pe bulevardul celebrităților, aflat între Orange Drive și Highland Avenue.

''M-am săturat de limbajul agresiv al lui Trump la adresa femeilor și de comportamentul său violent împotriva femeilor'', a spus Otis pentru Los Angeles Times, menționând că în familia sa are patru cazuri de persoane care au suferit în trecut agresiuni fizice sau sexuale.

Poliția a estimat la circa 2.500 de dolari distrugerile provocate de Otis. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la trei ani de detenție, cazul său fiind investigat de Departamentul de poliție din Los Angeles.

Trump a primit în 2007 o stea pe bulevardul celebrităților pentru reușitele sale în domeniul televizunii. Peste 2.500 de staruri din lumea filmului, a muzicii sau a teatrului au astfel de plăci pe bulevardul Hollywood și pe Vine Street.



12