Vasile Lavric, bărbatul din Rădăuţi suspectat că şi-a ucis soţia şi pe cele două surori ale acesteia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unei decizii luate ieri de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor. Decizia instanţei, care nu este definitivă, a fost contestată de Lavric la Curtea de Apel Bucureşti. Vasile Lavric, în vârstă de 57 de ani, a fost reţinut de procurorii Parchetului instanţei supreme după ce, în perioada 1995-2005, şi-ar fi ucis soţia şi pe cele două surori ale acesteia şi ar fi ascuns cadavrele, cele trei femei figurând ca dispărute, potrivit unor surse judiciare. Bărbatul a fost căsătorit sau a trăit în concubinaj cu trei surori din Rădăuţi. Prima dintre ele, Iuliana, i-a fost iubită şi a dispărut în 1995, când avea 16 ani. A doua, Nicoleta Iordache, i-a devenit soţie în 1993 şi a dispărut în 2005, la 31 de ani, iar câteva luni mai târziu a dispărut şi cea de-a treia femeie, Ramona, în vârstă de 19 ani, cu care bărbatul are şi un copil. Anchetatorii au percheziţionat, luni, locuinţa lui Vasile Lavric, din Rădăuţi, judeţul Suceava. La percheziţii, au fost găsite, într-un garaj, fragmente osoase, care au fost trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru expertiză. De asemenea, anchetatorii au luat probe ADN de la rudele femeilor dispărute.