Cîntăreaţa americană şi-a unit forţele cu pianista canadiană de jazz Diana Krall pentru a înregistra primul ei album din ultimii patru ani, ce va fi lansat pe 29 septembrie. Reprezentanţii casei de discuri Columbia Records au declarat că albumul intitulat ”Love Is The Answer” reprezintă primul material discografic ce include înregistrări noi, de la ”Guilty Pleasures”, lansat în 2005 şi, totodată, primul album live lansat în ultimii trei ani. În 2008, Barbra Streisand a fost ocupată cu diverse acţiuni legate de campania electorală din SUA, dar anul acesta, renumita cîntăreaţă şi actriţă a declarat că intenţionează să revină la domeniul ei preferat de activitate, divertismentul, pentru că acum se poate relaxa, după alegerea lui Barack Obama ca preşedinte al SUA.
”Noul album o prezintă pe Barbra Streisand în postura de cîntăreaţă de cabaret şi de jazz, înzestrată cu o mare claritate emoţională, cu profunzime şi cu maturitate”, potrivit comunicatului emis de Columbia Records, filială a grupului Sony Corp. Pentru acest album, Barbra Streisand a colaborat în premieră cu Diana Krall, cîştigătoare a două premii Grammy, cu cvartetul ei de muzicieni (chitară, bas, tobe şi pian) şi cu compozitorul Johnny Mandel, cu care a mai lucrat la albumul ei din 1993, intitulat ”Back to Broadway”. Titlurile pieselor de pe acest album urmează să fie anunţate în curînd.
Barbra Streisand, în vîrstă de 67 de ani, are o carieră impresionantă în muzică, teatru, film şi televiziune, pe care şi-a construit-o cu multă perseverenţă în ultimele patru decenii, perioadă în care a devenit ”regina de pe Broadway”. Barbra Streisand a cîştigat zece premii Grammy, două premii Oscar, inclusiv pentru rolul din ”Funny Girl” şi numeroase premii Emmy. În 2008, numele Barbrei Streisand a fost inclus în galeria de onoare a Kennedy Center.