Barbra Streisand, Prince și Aretha Franklin fac istorie în muzică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Încă au succes

Barbra Streisand, Prince și Aretha Franklin fac istorie în muzică

Monden 02 Octombrie 2014 / 00:00 626 accesări

Celebra actriță și cântăreață Barbra Streisand a demonstrat că muzica pop-rock veche nu a pierdut terenul în fața muzicii moderne, noul său album de duete, ”Partners”, reușind să se impună pe primul loc în topul Billboard 200, încă de la lansare, devansând LP-ul ”X”, lansat de rapperul Chris Brown. Nu este, însă, singura mare vedetă a muzicii americane ce se remarcă zilele acestea. Prince a lansat două albume în aceeași zi, iar Aretha Franklin a anunțat că va lansa, pe 21 octombrie, un album de coveruri.

Noul album al Barbrei Streisand cuprinde, printre altele, duete cu Stevie Wonder, Billy Joel și Elvis Presley și este al zecelea album ”Number 1” al solistei, compozitoarei, actriței și regizoarei în vârstă de 72 de ani, câștigătoare a două premii Oscar și a opt premii Grammy. Chris Brown ocupă poziția secundă. Rapperul american de 25 de ani este pe cât de celebru, pe atât de controversat, mai ales după episodul bătăii administrate în 2009 prietenei sale de atunci, Rihanna, episod urmat de numeroase alte incidente și probleme cu legea. Noul său album conține 17 piese, dintre care nouă interpretate alături de alte vedete, printre care Rick Ross și Lil' Wayne. La rândul său, starul country Tim McGraw, cu albumul ”Sundown Heaven Town”, a intrat în top direct pe locul 3. Albumul cu înregistrări din concert al cântărețului country George Strait, ”The Cowboy Rides Away: Live From AT&T Stadium”, a pătruns în top direct pe locul 4, iar poziția a cincea este ocupată tot de un ”new entry”, LP-ul ”Bulletproof Picasso” al formației de rock alternativ Train.

Și excentricul Prince a revenit spectaculos, cu două albume, ”Art Official Age” și ”PlectrumElectrum”. ”Art Official Age” este primul proiect solo al lui Prince din 2010 încoace și îmbină trei genuri muzicale diferite: soul, R&B și funk, în timp ce ”PlectrumElectrum” este un proiect realizat cu grupul său 3rdEye Girl, conținând 12 piese, cele mai multe fiind înregistrate live în timpul turneului desfășurat în Marea Britanie. Cele două albume au fost produse de Warner în colaborare cu NPG, casa de discuri a lui Prince. Pentru albumul solo, Prince a beneficiat de sprijinul producătorilor Chris James, care a lucrat pentru grupul Deadmau5 și pentru alții, și Joshua A.M. Welton, producător și compozitor din Illinois, care este căsătorit cu Hannah Ford Welton, toboșar al grupului 3rdEyeGirl. Single-ul ”Funk'n'roll”, lansat anterior anul acesta, se regăsește în ambele albume.

Este un anotimp generos cu muzica bună! Și legendara cântăreață americană Aretha Franklin va lansa, pe 21 octombrie, un album de coveruri, ”Aretha Franklin Sings the Great Diva Classics”. Acesta este primul după albumul ”Aretha: A Woman Falling Out of Love”, din 2011, care a fost un eşec din punct de vedere comercial. Primul extras pe single de pe noul album este hitul britanicei Adele, ”Rolling in the Deep”, reinterpretat de Aretha Franklin, alături de piese ale unor dive ale muzicii ca Barbra Streisand, Etta James, Gloria Gaynor şi Sinéad O'Connor.

Printre melodiile pe care Aretha Franklin şi-a pus amprenta pe noul disc se numără ”At Last”, ”I Will Survive”, ”Nothing Compares 2 U” sau hitul Aliciei Keys ”No One”. Cântece celebre ale ultimelor decenii au fost reorchestrate şi mixate, de exemplu ”I'm Every Woman” al lui Chaka Khan, care se contopeşte în piesa ”Respect” a Arethei Franklin, şi ”Rolling Into Deep”, care spre final se transformă în ”Ain't No Mountain High Enough”. Printre piesele înregistrate de cântăreaţa americană pentru acest album se mai află şi coveruri după ”Midnight”, al Gladys Knight & the Pips, ”People”, al Barbrei Streisand, ”Last Dance”, al Donnei Summer, şi ”What's Love Got To Do With It”, al Tinei Turner. Noul album a fost realizat de artista americană în colaborare cu producătorul Clive Davis, cu care nu a mai lucrat din 1998, când a lansat discul ”A Rose is Still a Rose”, cel mai de succes album al său din anii 1990. Pentru unele piese de pe noul album, Aretha Franklin a colaborat şi cu muzicienii Babyface şi André 3000. ”Nu veţi fi dezamăgiţi”, declara Aretha Franklin în iunie, într-un interviu pentru revista ”Billboard”. ”Vă vom oferi pe acest album exact lucrurile la care vă aşteptaţi, dar şi lucruri la care nu vă aşteptaţi”, spunea atunci legendara artistă americană.

Și cântăreaţa americană Gwen Stefani lucrează la un nou album muzical solo împreună cu producătorul Pharrell Williams, iar înregistrările au loc la un studio din Miami, Florida. Informaţia privind noul material a fost confirmată de managerul vedetei rock, Irving Azoff, care a precizat că Stefani lucrează cu Pharrell Williams, colegul ei din juriul emisiunii de talente „The Voice“. Irving Azoff a mai declarat că artista va cânta primul single de pe noul album într-una dintre ediţiile viitoare ale emisiunii. Gwen Stefani a debutat ca membru al juriului show-ului TV la începutul acestei luni, avându-i colegi pe Pharrell Williams, Blake Shelton şi Adam Levine. Noul album vine după ce Gwen Stefani, solistă a trupei No Doubt, a lansat în 2004 şi 2006 alte două materiale discografice solo.



12