Oficialii Barcelonei voiau „să scape” de Pep Guardiola pe vremea când acesta era jucător, deoarece îl considerau „un deşirat care nu ştie să se apere”, potrivit cărţii autobiografice a lui Johan Cruyff. Acum în vârstă de 45 de ani, Guardiola a ajuns în „La Masia”, celebra academie a Barcelonei, la vârsta de 13 ani şi a petrecut 11 sezoane la formaţia de pe „Camp Nou”, strângând 282 de meciuri oficiale şi şapte goluri. A câştigat 16 trofee ca jucător, iar ca antrenor a obținut 14. Guardiola a antrenat la Barcelona „cea mai bună echipă din istoria fotbalului”, aşa cum au numit-o specialiştii fenomenului.
Totuşi, conform relatărilor din autobiografia lui Johan Cruyff, numită „My Turn”, oficialii Barcelonei au fost foarte aproape de a-l vinde pe fostul mijlocaş defensiv.
„Ca jucător, oficialii Barcelonei au vrut să scape de Pep deoarece îl considerau un deşirat care nu ştie să se apere, care nu are forţă şi nici joc de cap. A fost criticat pentru toate aceste lucruri, în timp ce eu am crezut că sunt lucruri pe care le poate învăţa. Ceea ce oamenii nu vedeau era faptul că Guardiola avea calităţi fundamentale necesare pentru un fotbal de nivel înalt: viteză de reacţie, tehnică şi înţelegere a jocului. Acestea sunt calităţi pe care foarte puţini fotbalişti le posedă, însă în cazul său existau din abundenţă”, se arată în autobiografia lui Cruyff.
Johan Cruyff a decedat la 24 martie 2016, la vârsta de 68 de ani, suferind de cancer pulmonar. Fostul mare internaţional olandez a fost unul dintre modelele după care Pep Guardiola s-a ghidat, atât în cariera de jucător, cât şi în cea de antrenor, lucru spus în mai multe rânduri de către antrenorul catalan.