Bat clopote de nuntă pentru unul dintre cele mai mediatizate şi... bârfite cupluri din show-biz-ul autohton: Bianca Drăguşanu şi Victor Slav. Cel puţin aşa susţin apropiaţii acestora. Evenimentul, aşteptat cu interes maxim de întreaga suflare mondenistică, se pare că va avea loc la început de toamnă, anotimp al maturităţii, ideal pentru a te aşeza la casa ta. (Dar cine a spus că bomba-sexy Bianca se va face fată de casă?!) Dacă Bianca şi Victor îşi vor pune pirostriile la început de septembrie sau în octombrie, rămâne de văzut şi de auzit ce mai spun sursele din anturajul roşcatei. Cert este că posibilii viitori miri vor ca nunta să aibă loc la Deva, într-unul dintre cele mai luxoase restaurante din oraş, pentru că altfel nu se putea.
Până în ziua cea mare, mai există, însă, o mare dilemă: cine vor fi naşii de cununie ai cuplului? „Bârfele” spun că cei doi s-au gândit deja la două cupluri, Nicoleta Luciu - Zsolt Csergo şi Monica şi Cristi Glodean, cei din urmă fiind prieteni foarte apropiaţi ai Biancăi Drăguşanu. Cu cei din urmă, problema verighetelor pare să fie rezolvată, deoarece Monica administrează un magazin de bijuterii în Deva. Există, totuşi, un mic pericol: „viitorul naş”, un tânăr om de afaceri, deţine o echipă de fotbal locală, ceea ce ar putea să-i amintească Biancăi de o altă mare iubire, „Prinţul” Adrian Cristea.
În ceea ce priveşte cuplul Nicoleta Luciu - Zsolt Csergo, ne întrebăm: oare ce exemplu va oferi naşul finului?! Pentru că, vă mai amintiţi, Zsolt a cam călcat strâmb într-o vreme... Şi parcă n-au trecut decât vreo câteva luni de atunci.