Prezidentul se pricepe de minune în chestiuni privind metabolismul canin, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în politică, unde se latră din ce în ce mai mult. Fără îndoială, trecerea lui Vasile Blaga în grupa mare a buldogilor pedelişti reprezintă un succes de răsunet al domnului Traian Băsescu, chiar dacă fostul său protejat a pierdut, în cele din urmă, alegerile pentru Primăria Bucureşti. E drept, în timp, în PDL, statutul de buldog s-a perimat, dovadă starea de apatie care a pus stăpânire pe acest partid găunos. Domnului preşedinte îi plac foarte mult dresurile de câini, implicându-se personal în astfel de activităţi. În fapt, domnia sa adoră dresura cu câinele de pază al democraţiei. Exerciţiul său preferat constă în pusul repejor cu botul pe labe. De câte ori îi reuşeşte figura asta, dumnealui e de-a dreptul în al noulea cer, fiind văzut adeseori ţopăind în jurul Palatului Cotroceni. Se înţelege de la sine că este vorba despre presă. Desigur, mă refer la presa care îi stă în gât preşedintelui şi nu la cea aservită domniei sale. Exerciţiile de dresură cu câinele de pază al democraţiei reprezintă înaltul aspiraţiilor sale personale. Ele, adică aspiraţiile, s-au consolidat în perioada în care, fiind ministrul Transporturilor, gazetarii, nişte ţopârlani, nu-i aşa?, se întreceau scriind despre dispariţia flotei. Cum subiectul cu pricina a ţinut prima pagină a ziarelor o bună bucată de vreme, fiind reluat şi în anii puterii pedeliste, e de la sine înţeles că domnul preşedinte a acumulat antipatie grupa mare. Până la dresura de anvergură de acum, au fost parcurse mai multe etape intermediare. La început, când câinele de pază al democraţiei îl muşca de fund, făcea urât la el. Au urmat etichetările de tot felul, ajungându-se până la nivelul cel mai de jos al poalelor puse în cap. În această locaţie, având configuraţia unui cort, a apărut celebra ţigancă împuţită. Precizez că, în politică, evident, doar la noi, cortul reprezintă punctul în care se întâlnesc toate mesajele de dulce, inclusiv la adresa presei. Este cunoscută tuturor formula care înglobează dialogul ca la uşa cortului. În privinţa etichetărilor cu care presa a fost gratulată în “Epoca Băsescu”, ţiganca împuţită şi găozarul reprezintă două momente de referinţă. Nu spun că celelalte episoade nu au avut substanţa lor. Este sigur, însă, că, reperele menţionate sunt unicate într-un scuipat pe obrazul presei. Dresura de specialitate a intrat într-o nouă fază avansată. Exerciţiile cu flit au ca obiectiv transformarea gazetarilor în preş, după cum îi permite fiecăruia coloana vertebrală. Din păcate, unii au cedat foarte repede. Dresura câinelui de pază al democraţiei se înscrie printre priorităţile CSAT. Până acum, cei mai mulţi dintre noi credeau că preşedintele se mulţumeşte cu exerciţii uşoare gen plimbatul unui băţ arătător în gură. În condiţiile în care presa este obligată să poarte aproape tot timpul botniţă, ce mai contează un băţ în gură? Mai nou, conform teoriilor emise de dresorul naţional, presa pune în pericol siguranţa statului. Aşa se întâmplă ori de câte ori dai în fabrici şi uzine! Cunoaştem cu toţii sloganul cu “Dai în mine…” În această fază, dresura câinelui de pază al democraţiei a atins bârna ipocriziei prezidenţiale. În acest ritm alert al democraţiei noastre originale, mă aştept să fie înfieraţi, cu aceeaşi mânie proletară, şi pensionarii care au ars portretele preşedintelui…