Barroso le cere cehilor să îşi îndeplinească obligaţiile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Barroso le cere cehilor să îşi îndeplinească obligaţiile

Externe 14 Octombrie 2009 / 00:00 314 accesări

Preşedintele Comisiei Europene le-a cerut, marţi, cehilor să îşi îndeplinească obligaţiile, semnînd Tratatul de la Lisabona şi să nu inventeze ”obstacole artificiale”, după tentativele de blocaj ale preşedintelui eurosceptic Vaclav Klaus. ”Sper cu adevărat că Cehia îşi va îndeplini obligaţiile”, a declarat el după o întrevedere cu premierul ceh, Jan Fischer. ”Este în interesul Cehiei să nu întîrzie şi mai mult lucrurile şi să ratifice fără întîrziere Tratatul de la Lisabona”, a adăugat el. ”Este de datoria mea să spun că UE se bazează pe un anumit număr de principii şi valori şi un principiu al dreptului european şi internaţional este bunacredinţă şi cooperarea loială între statele membre”, a adăugat el, avertizîndu-l pe preşedintele Klaus. Acesta din urmă a condiţionat semnarea tratatului de o derogare pentru ţara sa care să împiedice orice restituire de bunuri germanilor din regiunea Sudeţilor, confiscate după al doilea război mondial, în virtutea decretelor semnate de preşedintele cehoslovac din perioada respectivă, Edvard Benes.

Preşedintele Vaclav Klaus susţine că nu va semna Tratatul de la Lisabona, o decizie care le-ar permite conservatorilor britanici, dacă ar ajunge la putere, să organizeze un referendum în Marea Britanie pe tema documentului european, relatează ediţia online a cotidianului “The Times”. Preşedintele eurosceptic al Cehiei este ultimul obstacol în calea ratificării noului Tratat UE, dar, potrivit “The Times”, Klaus le-a promis susţinătorilor că nu va semna documentul. Întrebat duminică dacă va semna Tratatul, Klaus a replicat: “Nu vă faceţi griji, nu voi semna”. Premierul ceh, Jan Fischer, a încercat să evite o confruntare cu Vaclav Klaus, cedînd cererii acestuia de redeschidere a negocierilor cu UE pe tema Tratatului. Cu toate acestea, premierul i-a cerut preşedintelui să garanteze semnarea Tratatului, dacă liderii UE vor accepta condiţiile sale şi în cazul în care Curtea Constituţională nu va avea obiecţii. Problema avansată de Vaclav Klaus va fi discutată cu ocazia summit-ului UE programat pentru 29-30 octombrie.



12