„CU PUMNUL ÎN MASĂ” Întâlnirea dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a fost o ocazie de imixtiune în politica internă a României. Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că România trebuie să fie atentă în numirea procurorului general şi a şefului DNA, funcţii care sunt „atât de dragi preşedintelui Traian Băsescu”. De asemenea, Barroso i-a spus lui Ponta că „Guvernul atât înainte, cât şi după alegeri, ar trebui să evite să instaleze miniştri împotriva cărora există decizii clare privind integritatea”. Totodată, potrivit unui comunicat al CE, lui Ponta i-au fost transmise de către Barroso aceleaşi îngrijorări care au fost exprimate şi săptămâna trecută în întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu privind „necesitatea ca România să îndepărteze toate dubiile privind angajamentul său în privinţa respectării statului de drept, independenţei justiţiei şi deciziilor constituţionale”. Culmea este că, în întâlnirea cu Ponta, preşedintele CE a încercat să traseze şi câteva linii de „bună guvernare”, Barroso spunând că Guvernul României trebuie să facă progrese în reformele structurale, restructurarea companiilor de stat şi reforma din sănătate fiind cruciale pentru sustenabilitatea pe termen lung a bugetului ţării. Ţinând cont de aceste „doleanţe”, poate că ar fi fost mai bine ca Barroso să fie interesat mai degrabă de modul cum sunt aplicate programele şi politicile europene şi nu de cum sunt numiţi oameni în funcţii în România.
NORMALITATE În ciuda acestor „directive” pe care Barroso le-a transmis, premierul Victor Ponta a încercat să adopte o poziţie împăciuitoare. El i-a transmis lui Barroso că UE nu trebuie să-şi facă griji în ceea ce priveşte modul în care este guvernată România. Într-o declaraţie de presă în cadrul căreia a prezentat concluziile întâlnirii de la Bruxelles, Ponta a afirmat că, din perspectiva Executivului român, criza politică s-a încheiat odată cu decizia Curţii Constituţionale. „Am constatat cu satisfacţie faptul că, practic, relaţiile între CE - Guvernul României, Parlamentul European - Parlamentul României au reintrat pe un făgaş normal, poziţiile s-au echilibrat foarte mult şi, în mod sigur, România este o garanţie pentru partenerii noştri europeni\", a afirmat Victor Ponta. Premierul a susţinut că România trebuie să dea dovadă de mai multă implicare şi să joace un rol mai important în Uniunea Europeană. Pe de altă parte însă, premierul român i-a transmis lui Barroso că românii care au votat la referendum nu pot fi ignoraţi. Totodată, şeful Guvernului român a mai spus că Barroso “a apreciat” faptul că Executivul a tratat la modul cel mai serios “faimoasele 11 puncte”. “Nu-mi plac cei care vin la Bruxelles să pârască România, sperând că asta o să-i ajute acasă, dar nici nu cred că trebuie să purtăm războaie cu Comisia Europeană pentru războaiele noastre politice interne”, a declarat premierul Ponta.