Barza a venit cu șenilata!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Barza a venit cu șenilata!

Social 08 Ianuarie 2017 / 16:38 1036 accesări

Viscolul din ultimele zile va rămâne veșnic în amintirea mai multor salvatori constănțeni. Nu doar prin prisma intervențiilor dificile, ci și prin momentele inedite pe care le-au trăit. Doi paramedici SMURD şi şoferul unei ambulanţe au devenit eroi după ce au ajutat o tânără de 21 de ani, din Adamclisi, să aducă pe lume un băieţel. Totul s-a întâmplat vineri seara, la câteva minute după miezul nopții. Gravida a fost preluată de acasă de o ambulanţă, la scurt timp după declanșarea travaliului, și transportată de urgență la Băneasa. Numai că, din cauza nămeților, Salvarea a rămas blocată în zăpadă, aşa că a fost nevoie de intrevenția unei şenilate a Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța. La doar 6 km de Băneasa, şi şenilata a rămas înzăpezită. Pentru că femeii îi venise deja sorocul, a fost nevoită să nască în utilajul RAJDP, asistată de cei doi paramedici, care au fost ajutați la rândul lor de medicul coordonator al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, care le-a oferit indicații prin telefon în timpul întregii operațiuni. Acesta a stat în permanență la telefon cu paramedicii SMURD și le-a dat explicații despre asistarea corectă a nașterii. La ora 00.35, femeia a adus pe lume un băiețel sănătos, căruia i-a dat numele de Andrei Ionuț. Cu aceeași șenilată RAJDP a mai fost transportată încă o femeie gravidă, care a născut câteva ore mai târziu, la Centru de permanență de la Băneasa. De asemenea, drumarii constănțeni au intervenit cu un utilaj asemănător pentru transportarea la spital a unei tinere mămici și a fetiței ei nou-născute. În acest caz, fericitul eveniment s-a petrecut duminică, în jurul orei 06.30, mama fiind o tânără de 19 ani, din satul Orzaru - comuna Comana. Și ea a fost asistată de paramedici, ajutați, la rândul lor, de medicul coordonator al SAJ. De ajutorul autorităților a avut nevoie și un copil bolnav, care a fost preluat împreună cu mama sa de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din localitatea Scărișoreanu. Cei doi vor fi transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei” Constanța.



12