Basculantă vs Logan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Basculantă vs Logan

Eveniment 15 Iunie 2013 / 00:00 1186 accesări

Un tânăr de 21 de ani, din localitatea constănţeană Crucea, a fost rănit vineri, în jurul orei 11.00, într-un accident rutier petrecut pe şoseaua ce leagă municipiul Constanţa de oraşul Ovidiu. Potrivit anchetatorilor, T.M., de 57 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, a condus o basculantă pe Drumul Naţional 2A, dinspre Constanţa către Ovidiu. La un moment dat, spun poliţiştii, acesta a virat către dreapta, fără să se asigure, şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Dacia Logan, la volanul căruia se afla M.E., de 21 de ani, din Crucea. Impactul s-a soldat cu rănirea şoferului Loganului, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul Drager şi au constatat că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.



12